Fanurie

Fanurie din Capsala, cu numele de mir Vasile Mantreas, s-⁠a născut în 1898 la Tecuci, în România. A venit din România în Sfântul Munte în 1913. Tatăl lui, la plecare, i-⁠a spus: «Fiule Vasile, te închinăm Maicii Domnului; să trăiești în ascultare și răbdare, să placi lui Dumnezeu, ca Dumnezeu să mântuiască și pe noi, părinții tăi, prin sfânta ta viață.» A mers întâi la schitul românesc al Sfântului Ioan Botezătorul, unde a viețuit treizeci de ani. Apoi la schitul românesc al Sfântului Dimitrie-⁠Lakku. S-⁠a întors la schitul Botezătorului. În 1915 a fost tuns în marea schimă. Apoi a mers la Capsala.

În cele din urmă s-⁠a așezat în chilia Sfântului Vasile din Capsala. Avea de mic mare evlavie la Sfântul Vasile. În această chilie trăiseră odinioară sfinți. A rămas în chilia aceasta născătoare de sfinți vreo patruzeci de ani. Reparând chilia, se pare că și-⁠a neglijat datoriile monahale. I s-⁠au arătat atunci în vis Sfinții Vasile și Teofil. Cel de-⁠al doilea i-⁠a zis cu asprime, după povestirea lui: «Să nu-⁠ți lași datoriile monahale; noi ne vom îngriji de chilie.»

Era foarte ascet. Amintea de vechii ascetici. Multe zile și nopți se ruga neîncetat. Postitor extrem, nu mânca aproape nimic. Foarte studios. Iubea mult pe Sfântul Isaac Sirul. Dormea foarte puțin pe scânduri, cu o piatră drept pernă. Nopțile de iarnă i se păreau nesfârșite. Era monah adevărat și iubitor de slujbe. Cum apunea soarele, începea slujba lui. O continua cu metania până dimineața. Se ruga pentru toată lumea: pentru cei pe care i-⁠a cunoscut chiar și puțin, pentru cei care i-⁠au cerut. Se ruga cu lacrimi fierbinți, cerând mila lui Dumnezeu pentru tot neamul omenesc. Se bucura să pomenească nume și să afle despre progresul lor. Nu avea nicio idee despre sine. Nu voia ca nimeni să-⁠l socotească ceva. De aceea adesea se prefăcea nebun. Unii îl înțelegeau greșit și îl socoteau slab de minte; el însă știa bine ce face. Trăia chinuindu-⁠și trupul, fără nicio odihnă. Iarna fără încălzire. A mers să ceară iertare de la ceilalți din Capsala pentru plecarea lui definitivă. A adormit la 18 decembrie 1986. L-⁠au găsit mort în chilia lui; afară căzuse multă zăpadă. Compatriotul lui, bătrânul Irodion († 1990), prietenul și tovarășul lui de nevoință, a zis: «Bătrânul Fanurie nu a murit, a trecut de la o viață la alta. Faceți-⁠i metanii, ca să avem pace. Este sfânt.» A trăit, cum am spus, cu toată exactitatea rânduielile și făgăduințele monahale ale tunderii lui. Nu și-⁠a dat nicio odihnă materială. Spunea cu har: «Măcar câtă râvnă au oamenii pentru cele rele, atâta să fi avut și pentru cele bune...» Este cinstit de credincioși, fără canonizare sinodală.