Filimon din Egipt

Cuviosul Filimon din Egipt (Ava Filimon) a fost monah și scriitor creștin în Egipt, la sfârșitul veacului al VI-⁠lea și începutul celui de-⁠al VII-⁠lea. Despre el se vorbește în Filocalie. Izvorul nostru nu spune când ar fi fost canonizat și nu dă o zi a pomenirii lui.

După Filocalie, s-⁠a închis într-⁠o peșteră aflată în apropiere de Lavra numită Romiu. Acolo s-⁠a dăruit nevoinței, după pilda Sfântului Arsenie cel Mare, și a petrecut multă vreme în peșteră. Se îndeletnicea cu împletitul frânghiilor și al coșurilor, pe care le schimba pe pâine și sare. Sâmbăta și duminica mergea la biserică și acolo își înălța rugăciunile cu capul plecat, vărsând mări de lacrimi.

Mai târziu s-⁠a mutat și a trăit în Lavra Cuviosului Ioan Colov. Acolo citea noaptea toată Psaltirea și cântările. În zori cânta ceasul întâi, apoi se așeza pe scaunul său, cu fața spre răsărit, și citea pe rând, la alegere, Psalmi sau din Apostol și Evanghelie. Așa își petrecea toată ziua, cântând neîncetat, rugându-⁠se și desfătându-⁠se în privirea lucrurilor cerești.

Este autorul a numeroase învățături monahale, dintre care cele mai cunoscute sunt: Despre porunci, Despre gânduri, Despre bogăție, Despre aproapele, Despre boli, Despre minte, Despre împărăția cerurilor, Despre rugăciune, Despre Împărtășanie, Despre om, Despre luptă, Despre cunoașterea lui Dumnezeu, Despre viața duhovnicească, Despre ispită, Despre dreptate și Despre mântuire. Unul dintre scrierile lui Filimon, cel mai târziu din începutul veacului al VII-⁠lea, cuprinde cea mai veche citare a Rugăciunii lui Iisus în forma ei obișnuită: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-⁠mă”. Această rugăciune a fost păstrată de creștini veacuri de-⁠a rândul, ca îndrumare practică despre cum să ridice inima și mintea deasupra atracțiilor puternice ale lumii căzute. Ava spune: „Căci prin rugăciune neîncetată și cercetarea dumnezeieștilor Scripturi se deschid ochii sufletești ai sufletului și văd pe Împăratul puterilor cerești, și mare bucurie și dorire aprigă arde în suflet; iar când și trupul este luat de Duh, omul devine cu totul duhovnicesc”.