Filoteu

Filoteu de la Mănăstirea Xenofont, cu numele de mir Nicolae Nicolaidis, fiul lui Atanasie, s-⁠a născut la Akalanio, în Evros. Nu și-⁠a cunoscut mama, care a murit înainte de a se împlini patruzeci de zile de la naștere; tatăl s-⁠a recăsătorit, iar mama vitregă a iubit-⁠o și a pomenit-⁠o mereu. În copilărie a fost lovit de poliomielită, care i-⁠a lăsat un mare handicap fizic și l-⁠a împiedicat să se joace cu ceilalți copii sau să muncească în casă. După moartea mamei vitrege s-⁠a dus la Tesalonic. Din 1925 a purtat corespondență cu cuviosul bătrân Filotei Zervakos († 1980); păstra și studia cele vreo două sute de scrisori ale lui. Înainte de a pleca în Athos a mers la Tinos, unde bătrânul Filotei spovedea pelerinii, și a făcut o lungă spovedanie generală. Cu binecuvântarea lui a mers să se călugărească la Mănăstirea Xenofont.

A venit acolo în 1954 și în 1956 a primit rasa cu numele Nectarie. A fost secretar al mănăstirii; ortografia, caligrafia și sintaxa textelor lui le făceau model. Drumul lui zilnic era chilie, biserică, birou; doar duminica făcea o scurtă plimbare în jurul mănăstirii. Ducea o viață simplă, cumpătată, smerită, liniștită, de obște. Se păzea mult de viața lui monahală și nu uita niciodată de ce plecase din lume. Evita cu stăruință vorbăria. Ca să nu stea la discuții fără rost, dacă mergeai la chilia lui, îți oferea o carte și îți zicea: «Să citim acum.» Nu voia să audă și să vadă glume. «Nu râdeți, plângeți», zicea, după Evanghelie. Un monah a lăudat odată un cleric bun. «Nu lăuda», i-⁠a zis. «Dar nu e de față.» «Aude însă diavolul și poate să-⁠l ispitească.» Știa pe de rost Părinții Bisericii, mai ales pe Sfântul Ioan Gură de Aur. Sfânta Scriptură, Filocalia, Psaltirea, Evergetinosul și Părinții erau mereu în chilia lui. Nu a ieșit niciodată în lume. Nu a judecat niciodată pe nimeni. Zicea adesea: «Slavă lui Dumnezeu.» Avea mare evlavie la Sfântul Cosma Etolianul și recomanda lectura vieții și învățăturilor lui, precum și a Sfântului Nicodim Aghioritul.

Dacă îi trimiteau ceva, împărțea îndată. Cu o bucată de săpun ținea tot anul. Adesea rămânea nemâncat. Își plângea mereu păcatele. Model de monah luptător, cu adevărată cunoaștere de sine. Ultimii ani a fost țintuit în chilie. La 1 noiembrie 1984 egumenul Alexie l-⁠a tuns în marea schimă și i-⁠a dat numele Filotei, în cinstea bătrânului său, în paraclisul Sfinților Doctori fără de arginți al bătrânilor mănăstirii, pe scaunul cu rotile. La sfârșit a orbit. A răbdat cu rugăciune, laudă și mulțumire. A adormit întru Domnul la 26 iunie 1986, pomenirea Sfântului Sampson Primitorul de străini, și a fost înmormântat a doua zi în cimitirul mănăstirii. Este cinstit de credincioși, fără canonizare sinodală.