Fotie de la Volokolamsk

Cuviosul Fotie de la Volokolamsk (în lume Feodor) a fost stareț al Mănăstirii Adormirii Iosif din Volokolamsk, ucenic al lui Casian Desculțul și scriitor duhovnicesc în veacul al XVI-⁠lea. Biserica Rusă l-⁠a trecut între cuvioși. Izvoarele noastre nu dau data pomenirii.

A fost din ținutul Kievului. Până în 1500 a trăit la Putivl, în slujba ultimului stăpânitor al Putivlului, cneazul Bogdan Glinski, și a fost dascăl-⁠îndrumător al lui Vladimir, fiul lui Bogdan. La cucerirea Putivlului de către oștile marelui cneaz Ivan al III-⁠lea (1500), Fotie a fost luat prizonier împreună cu cneazul Bogdan și familia lui și a ajuns la boierul Iuri Ivanovici Zamiatnin. După ce a trăit câțiva ani la Zamiatnin în mare cinste, Fotie s-⁠a retras din lume și s-⁠a așezat la Mănăstirea Volokolamsk, unde a primit monahismul de la vestitul întemeietor al mănăstirii, Iosif (mort în 1515).

Învățând, sub îndrumarea unuia dintre monahii mai bătrâni, Casian Desculțul, rânduiala introdusă de Iosif și regulile vieții monahale, Fotie a ajuns curând o față de seamă a mănăstirii. S-⁠a făcut cunoscut între monahi prin marea lui citire, prin învățătura, prin aspre nevoințe duhovnicești și, totodată, printr-⁠o smerenie vrednică de luare aminte, care îl făcea să ocolească totdeauna întâietatea. Mai ales a rămas în amintire ca un foarte silitor copist de cărți (pentru aceasta sunt indicii și în viața lui, scrisă de ucenicul său Vasian Coșca, și în manuscrisele mănăstirii Volokolamsk, azi în proprietatea Academiei Teologice din Moscova).

Din scrierile lui au ajuns până la noi doar câteva, probabil numai o mică parte din cât a scris. Acestea sunt: slujba sfântului Iosif de Volokolamsk, înfățișată mitropolitului Macarie, care l-⁠a binecuvântat pe starețul Fotie „să se roage în chilie după ea”; o învățătură împotriva vorbirii urâte („Culeasă din dumnezeieștile scrieri de starețul Fotie, ucenicul marelui stareț Casian Desculțul, foarte folositoare, ca să nu vorbească urât cu limba toți creștinii ortodocși, mai ales noi monahii, nici să-⁠și înjure fratele cu înjurături de mamă”); și o scrisoare de mângâiere către maica Alexandra. Fotie a murit, după spusa lui Vasian, la 9 martie 1554; ultimii douăzeci și cinci de ani din viață i-⁠a petrecut în mănăstire, fără să iasă. Viața lui a fost scrisă de Vasian Coșca.