Gavriil

Gavriil din Kavsokalivia, cu numele de mir Andrikopulos, s-⁠a născut în 1916 într-⁠un sat din apropierea Kalavrytei. Viața lui, ca a majorității părinților athoniți, a fost în mare parte o taină neștiută; ce se știe vine de la ucenicul și fiul său duhovnicesc, ieromonahul Hristodul din Leros, bolnav de paralizie, care poartă crucea scaunului cu rotile slăvind necontenit pe Dumnezeu.

În armata din Corint a primit chemarea lui Dumnezeu printr-⁠un eveniment supranatural. În agitația provocată de un apel nocturn grăbit, tânărul recrut, timid și retras, a căzut și s-⁠a lovit grav; a îndurat durerea toată noaptea, târându-⁠se spre pat, fără ca cineva să bage de seamă fractura gravă de la șold. Spitalizat a doua zi, a ajuns la neliniște mare înaintea operației. Atunci, trecut de miezul nopții, s-⁠a deschis ușa și a intrat în salon un călăreț cu calul său, s-⁠a apropiat, i-⁠a atins piciorul și a ieșit fără să spună nimic. În zori, vizita obișnuită a lăsat fără cuvinte personalul medical care se pregătise pentru operație. Cum a aflat și a povestit mai târziu bătrânul însuși, nimeni altcineva din salon nu a observat vizita minunată a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe. După armată a plecat în Sfântul Munte și, păzind tradiția ascetică a vechilor athoniți, nu a ieșit niciodată din Athos până la mutarea lui la Domnul, în 2010. Monah ascuns, smerit, nesemnificativ și simplu, aproape un veac în coliba Bunei Vestiri, vecină cu aceea a Sfântului Gheorghe, în care s-⁠a nevoit marele Porfirie.

Părintele Hristodul a lăsat puține mărturii. Într-⁠o zi, bătrânul Gavriil l-⁠a sunat fără prevenire: «Spune părinților din Leros să se roage mult. Vine o mare ispită.» Într-⁠adevăr, în scurt timp a izbucnit scandalul cu episcopul local, care a dus la înlăturarea lui, precum îl prevenise cu mulți ani înainte părintele Amfilohie al Patmosului († 1970). Altă dată, când Hristodul l-⁠a sunat să se roage pentru un părinte cu probleme duhovnicești grave, mai târziu bătrânul i-⁠a spus singur: «Acum e Teodor.» Văzuse deja preotul care lepădase rasa și revenise în rândul mirenilor. Părintele Hristodul îl întrebase dacă îl poate chema oricând are nevoie, iar bătrânul consimțise, ca toți cei cu mare îndrăzneală către Domnul, ca părintele Amfilohie sau Sfântul Porfirie, vecinul lui, care spunea: «Când voi pleca, voi fi mai aproape de voi. După moarte distanțele dispar.» Este cinstit de credincioși, fără canonizare sinodală.