Gavriil Uric

Gavriil Uric, numit și Gavriil Scriitorul, a fost un monah de la Mănăstirea Neamț din secolele XIV-⁠XV, caligraf, miniaturist și copist de manuscrise. Patericul îl socotește unul dintre cei dintâi copiști de scrieri filocalice din țara noastră. Este pomenit în Patericul românesc și cinstit de credincioși, fără canonizare sinodală; izvoarele de care dispunem nu dau o zi de pomenire.

A fost fiul grămăticului Petru Uric, care scria actele domnești la curtea lui Roman Mușat și a lui Alexandru cel Bun. A învățat la școala de grămătici de la Bistrița și a lucrat apoi la cancelaria Moldovei. Când tatăl său s-⁠a călugărit la Bistrița, cu numele de Paisie Uricul, Gavriil a intrat în obștea Neamțului. Călugăria lor a avut loc între 1407 și 1415, sub egumenul Dometian; pomelnicul Bistriței din 1407 înscrie pe monahul Paisie Uricul și pe fiul său, monahul Gavriil Scriitorul.

Socotindu-⁠se nevrednic de preoție, Gavriil și-⁠a închinat viața copierii de învățături patristice, vieți de sfinți și scrieri filocalice. Cunoștea greaca și slavona și își împodobea cărțile cu miniaturi alese. Aproape patruzeci de ani a copiat la Neamț zeci de manuscrise, dintre care se mai păstrează câteva: un Evangheliar din 1429, în slavonă și greacă, cu miniaturi deosebite, Scara Sfântului Ioan Scărarul, Mărgăritarul Sfântului Ioan Gură de Aur și patru volume de culegeri cu extrase patristice.

Studiind manuscrisele bizantine aduse la Moldovița de Alexandru cel Bun, a pus temelia unei școli de caligrafi și miniaturiști la Neamț și la Bistrița. Ucenicii lui s-⁠au răspândit, mai ales în vremea lui Ștefan cel Mare, în mănăstirile din Moldova, la Putna, Moldovița, Voroneț, Probota și Tazlău, și la cancelariile domnești. Patericul îl socotește mijlocitorul prin care tradiția patristică și bizantină a pătruns în mănăstirile moldovene.