Ghedeon Georgescu de la Prodromu

Ghedeon Georgescu, născut în 1840 în județul Prahova, a fost protosinghel și egumen al Schitului Românesc Prodromu de la Athos din 1891, apoi sihastru la malul mării. A adormit în 1925. Este pomenit în Patericul românesc și cinstit de credincioși, fără canonizare sinodală; izvoarele de care dispunem nu dau o zi de pomenire.

Auzind de monahii români care sihăstreau la Athos, a plecat în 1865 la Prodromu și a intrat sub ascultarea egumenului Nifon Ionescu. Fiind smerit și ascultător, a primit tunderea și preoția. Era blând la cuvânt, înțelept și pașnic. Slujea zilnic în biserică, făcea ascultare în tăcere și nu judeca pe nimeni. Cel mai iubit sfetnic al lui era marele protopsalt Nectarie Crețu, de la care învățase atât cântarea bisericească, cât și lucrarea rugăciunii lui Iisus.

Pentru bunătatea și sfințenia vieții, în 1891 obștea l-⁠a ales egumen și părinte duhovnicesc. Patericul îl socotește un model de monah și duhovnic și unul dintre cei mai cuvioși stareți ai Prodromului. Era smerit, blând și milostiv. Mergea cu toți la grădină, la ascultare, la biserică și la masă, iar când un frate îi cerea o haină, un ban sau o cămașă, își dădea și rasa de pe el. Sub stăreția lui, Prodromu a avut o epocă înfloritoare, cu o obște de o sută cincizeci de monahi români, o școală de muzică psaltică cunoscută în tot Athosul, duhovnici aleși și slujbe care cuceriră pe toți. Veneau monahi din tot muntele să-⁠l audă cântând pe schimonahul Nectarie și pe ucenicii lui.

În 1900 s-⁠a retras din egumenie și din incinta schitului și s-⁠a așezat într-⁠o chilie mică pe malul mării, unde s-⁠a nevoit în smerenie încă douăzeci și cinci de ani, singur cu Dumnezeu, cu Psaltirea și cu rugăciunea lui Iisus. Văzând oarecare dezbinare în obște, nu a vrut să renunțe la dulceața liniștii. Simțindu-⁠și sfârșitul aproape, a îndemnat pe toți la dragoste și unire și s-⁠a mutat cu pace la odihna lui Hristos.