Gheorghe Arselaitul

Sfântul Cuvios Gheorghe Arselaitul din Sinai a fost fratele Cuviosului Ioan Scărarul (pomenit la 30 martie) și s-⁠a nevoit în pustia Arsela. Era foarte cunoscut în pustie pentru multele și marile minuni care se povesteau despre el.

Când a avut loc o năvălire barbară pe drumul spre Palestina, untdelemnul a ajuns să fie foarte rar pe sfântul munte. Egumenul a coborât în Arselau și l-⁠a chemat pe omul lui Dumnezeu, Gheorghe, să se urce pe sfântul munte. Neîndrăznind să-⁠l contrazică, a mers cu el. Intrând în cămara cu untdelemn, egumenul l-⁠a rugat să facă rugăciune peste fiecare dintre vasele goale. Fericitul avva Gheorghe i-⁠a spus egumenului: Părinte, lasă-⁠ne să facem rugăciune numai peste un vas, pentru că, dacă vom binecuvânta toate vasele, aici va fi un întreg lac de untdelemn. Apoi s-⁠a rugat peste un vas și îndată untdelemnul a țâșnit din el ca dintr-⁠un izvor, iar bătrânul le-⁠a spus slujitorilor să-⁠l ia și să-⁠l ducă la celelalte vase. Toate s-⁠au umplut, ca odinioară ulciorul văduvei la rugăciunea proorocului Elisei. Egumenul a vrut să închine ulciorul numelui avvei Gheorghe, dar bătrânul i-⁠a spus că, dacă va face așa, untdelemnul se va vărsa. Atunci l-⁠au închinat Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, Folositoarea noastră, și vasul a rămas și se păstrează până astăzi în cea mai înaltă candelă, atârnat nestins în numele Preasfintei Născătoare.

Opt sarazini flămânzi l-⁠au vizitat odată pe dreptul Gheorghe, iar el nu avea nimic să le dea, pentru că se hrănea cu fructe sălbatice, pe care nici cămilele nu le puteau mânca din pricina amărăciunii lor. Văzând că sunt foarte flămânzi, i-⁠a spus unuia: Ia-⁠ți arcul și du-⁠te la muntele acela, unde vei găsi o turmă de capre sălbatice. Împușcă pe care vrei, dar nu încerca să împuști și pe alta. Sarazinul a mers cum i-⁠a spus bătrânul, a împușcat și a ucis una, apoi a încercat să împuște alta, dar arcul i s-⁠a rupt îndată. Întors, aducând carnea, le-⁠a povestit tovarășilor ce i s-⁠a întâmplat. Acest bărbat de trei ori fericit a văzut odată că ucenicul lui a fost mușcat de un șarpe veninos și moare. Făcându-⁠i semnul crucii, s-⁠a ridicat, a prins șarpele cu mâinile ca pe o lăcustă și l-⁠a sugrumat. Și l-⁠a rugat pe ucenic să nu spună nimănui până la moartea lui.

Când s-⁠a apropiat vremea morții marelui părinte, mai bine zis a trecerii lui de la moarte la viața veșnică, fiind bolnav, odihnindu-⁠se în peștera lui pe o rogojină de trestie, a trimis un sarazin la Aila să cheme un prieten pe care îl iubea, spunând: Vino, ca să te văd înainte să mă mut la Domnul. Drumul era de vreo două sute de mile. După douăsprezece zile, bătrânul, stând pe rogojină, i-⁠a spus ucenicului: Grăbește-⁠te și aprinde lumina, iată, au sosit frații. Și îndată ce fratele a pregătit cădelnița, au intrat în peșteră sarazinul și iubitul prieten al bătrânului, veniți din Aila. Bătrânul, înălțând rugăciune, salutându-⁠l și primind Sfintele Taine, s-⁠a culcat și s-⁠a mutat la Domnul. Cuviosul este pomenit la 5 mai, în Soborul cuvioșilor din Sinai, zi mobilă.