Gherasim

Gherasim din Mănăstirea Sfântul Pavel, cu numele de mir Spiridon Menaias, născut la Lixouri în Kefalonia, a provenit dintr-⁠o familie bogată din Corfu. A mers la Atena și a studiat chimia la Zürich. Din nefericire a fost atras de materialism, ateism și spiritism, dar harul lui Dumnezeu nu l-⁠a părăsit. Citirea Sfintei Scripturi, întâlnirea cu bătrânul Avimelec Mikragiannanitul († 1966) și cu bătrânul Calinic Katunakiotul († 1930), pelerinajele la Locurile Sfinte și în Athos l-⁠au întors.

La patruzeci de ani a fost tuns monah de isihastul Calinic, în 1920. S-⁠a dus apoi, cu binecuvântarea lui, la schitul Sfântul Vasile, pentru mai multă liniște și un climat mai bun, din pricina sănătății slabe. Fiul de bogătaș din Atena și omul de știință din Europa a locuit cu bucurie în colibe de capre. Postul și rugăciunea neîncetată i-⁠au dăruit bucurie plină de întristare, lacrimi din inimă, plâns bucurător, amintirea morții, pocăință adâncă. Nu condamna pe nimeni, era milostiv, treaz, liniștit, blând, răbdător. Pentru a se smeri purta haine și încălțări vechi și se prefăcea neștiutor, tăindu-⁠și voia. A luptat necontenit să scoată din rădăcină slava deșartă pe care o naște adesea știința lumii.

Din 1953 s-⁠a nevoit în obște la Sfântul Pavel. Se împărtășea des, se ruga neîncetat; rugăciunea lui Iisus fusese iubită peste măsură de sufletul lui pocăit. După ce s-⁠a împărtășit pentru ultima oară, în ajunul adormirii, a făcut semnul crucii și a adormit fericit la 30 ianuarie 1957, sărbătoarea Sfinților Trei Ierarhi. Într-⁠o scrisoare scria: «Pământul este locul răbdării, al ispitelor și al necazurilor. Nimic nu este mai plăcut lui Dumnezeu decât sufletul care suferă cu răbdare și pace toate crucile.» Este cinstit de credincioși, fără canonizare sinodală.