Gherasim

Gherasim de la Mănăstirea Xenofont, ieromonah, cu numele de mir Gheorghe Teodorakis, fiul lui Nicolae, s-⁠a născut în 1910 în satul Selia din Sfântul Vasile, Rethymno, în Creta. A fost cel mai mare dintre cei nouă copii ai părinților săi evlavioși. De mic era harnic și dornic de învățătură. La douăzeci de ani a intrat să se călugărească la mănăstirea Sfântul Ioan Teologul Prevelis. Și în mănăstire și-⁠a continuat hărnicia, studiul și rugăciunea. A fost hirotonit diacon și preot. În războiul din 1940-1941 a mers voluntar pe front. La întoarcere la mănăstirea sa și-⁠a continuat jertfa, ajutând englezi, neozeelandezi și greci să scape în Orientul Mijlociu. Pentru această acțiune a fost decorat de statul grec.

În 1963 a mers ca pelerin la Ierusalim. Apoi a vrut să vină în Sfântul Munte. Dar mitropolitul Tesalonicului, aflând, l-⁠a trimis la mitropolitul Veriei, care voia un ieromonah bun pentru mănăstirea Panaghia Soumela. Așa a rămas la mănăstirea din Vermion între 1963 și 1968. Apoi a vrut iar să plece în Athos, dar mitropolitul avea nevoie de el. I-⁠a îngăduit doar un pelerinaj în Sfântul Munte, care l-⁠a vrăjit și l-⁠a mișcat. A rămas într-⁠o parohie din Veria până în 1976. Mulți credincioși au trecut prin patrafirul lui sfânt și au fost mult ajutați.

Din 1976 până la adormire a rămas într-⁠o colibă de țărm a Xenofontului în zona Burazeri, unde a ridicat o biserică a Sfântului Nectarie al Pentapolei, pe care îl cinstea deosebit, căci îl ajutase de multe ori în viață. Acolo și-⁠a continuat studiile și rugăciunile, liturghisind zilnic, săpând grădina curții și a inimii. Pensia o dădea pentru milostenii și fapte bune. Din multele osteneli ale vieții s-⁠a îmbolnăvit. Ultimii doi ani i-⁠a petrecut la mănăstirea Xenofont, îngrijit cu dragoste de părinții mănăstirii. A adormit întru Domnul la 8 noiembrie 1996, în ajunul pomenirii Sfântului Nectarie, pe care îl iubea peste măsură și în a cărui colibă a viețuit aproape douăzeci de ani. Este cinstit de credincioși, fără canonizare sinodală.