Gherman de la Neamț

Gherman a fost ieroschimonah și cel dintâi egumen al Mănăstirii Neamț, între 1320 și 1362. Patericul îl socotește întemeietorul primei vetre isihaste din Moldova. Este cinstit de credincioși, fără canonizare sinodală; izvoarele de care dispunem nu dau o zi de pomenire.

Înainte de întemeierea țărilor românești, călugării se formau în micile sihăstrii din lungul Carpaților sau la Muntele Athos. Gherman s-⁠a nevoit în tinerețe la Athos, împreună cu ucenicul său Ciprian. Întors în țara părinților săi, cu câțiva ucenici, a găsit în Munții Neamțului un loc retras și a început să sihăstrească acolo. La începutul secolului al XIV-⁠lea a întemeiat în poiană o sihăstrie, pe locul unde se află azi Mănăstirea Neamț, și a ridicat o biserică mică de lemn cu hramul Sfântului Ioan Teologul.

În 1320 ucenicii l-⁠au ales egumen și părinte duhovnicesc. Trăiau împreună, într-⁠o singură rânduială, în rugăciune și în dragoste. Pe măsură ce vestea despre sihăstria de la Neamț se răspândea prin sate, au venit și alți iubitori de liniște, încât spre mijlocul secolului obștea număra până la patruzeci de monahi.

A fost un duhovnic prețuit și un învățător al rugăciunii lui Iisus. Ucenicii lui s-⁠au împrăștiat apoi de-⁠a lungul Carpaților Răsăriteni. Sihăstria lui, numită și Sihăstria Sfântului Ioan Teologul, a fost înnoită mai târziu de Bogdan I, întemeietorul Moldovei, și de urmașii lui, devenind prima mănăstire voievodală a Mușatinilor. Gherman a povățuit obștea până în 1362 și s-⁠a săvârșit la adânci bătrâneți.