Gherontie de la Humor

Gherontie a fost ieroschimonah și egumen al Mănăstirii Humor în secolul al XV-⁠lea, sfetnic de taină al lui Ștefan cel Mare și ucenic în tinerețe al Sfântului Daniil Sihastrul. Este pomenit în Patericul românesc și cinstit de credincioși, fără canonizare sinodală; izvoarele de care dispunem nu dau o zi de pomenire.

În tinerețe a fost ucenic al lui Daniil, pe vremea când acesta se nevoia în schitul Laura de lângă Rădăuți. A primit apoi preoția, s-⁠a nevoit mai mulți ani la Humor și a ajuns egumen înainte de 1470. Mănăstirea fusese zidită la începutul domniei lui Alexandru cel Bun și a fost multă vreme o vatră aleasă de viață duhovnicească în nordul Moldovei.

Sub Gherontie, Humorul a ajuns cunoscut. Egumenul era duhovnic căutat și atrăgea preoți, monahi și mireni, pe care îi întărea în credință. Unii dintre ucenicii lui au ajuns preoți buni, sihaști și monahi iscusiți. Obștea număra peste patruzeci de monahi, dintre care unii erau duhovnici, dascăli și caligrafi, iar în școala mănăstirii se pregăteau tineri pentru preoție și pentru cântare la sate.

Ștefan cel Mare îl cerceta adesea și îi cerea sfatul și a înzestrat biserica cu danii și obiecte de cult. Cel mai însemnat dar a fost Tetraevanghelul scris la porunca lui de ieromonahul Nicodim de la Putna, terminat la 17 iunie 1473, pe care domnul l-⁠a dat în mâinile lui Gherontie. Pe copertă, caligraful l-⁠a pictat pe Ștefan în genunchi, aducând Maicii Domnului darul său. Manuscrisul a fost păstrat de egumen și de urmașii lui până azi.

Spre sfârșitul secolului al XV-⁠lea, Gherontie s-⁠a mutat cu pace la Domnul.