Gherontie

Gherontie din Schitul românesc Prodromu, cu numele de mir Gheorghe Bațiu, s-⁠a născut în 1901 în satul Baica din județul Fălticeni, în România ortodoxă. Tânăr, a venit în Grădina Maicii Domnului, unde viețuiau mulți compatrioți. A locuit în coliba Bunei Vestiri a Pantocratorului, din Capsala de Jos, unde a fost tuns monah în 1927 cu numele Ghedeon. În anul următor a intrat în schitul românesc al Sfântului Ioan Botezătorul (Prodromu), unde a primit marea schimă cu numele Gherontie. Părinții schitului se deosebeau prin spirit ascetic, fapte ale virtuții și ale pocăinței.

Printre ei: Dichiul Matei, venit din tinerețe în schit, care s-⁠a luptat din greu pentru supraviețuirea schitului în multe condiții vitrege; bătrânul orb Bartolomeu, care zicea cu umilință zilnic Miezonoptica și Șasepsalmii pe de rost; diaconul Arcadie, venit la doisprezece ani în schit, care iubea mult slujbele și mergea la biserică cu mare greutate, cu două bastoane, deosebit prin evlavia față de Maica Domnului și răbdarea durerilor trupești. Părintele Damaschin Grigoriatul povestește că bătrânul Gherontie, în ciuda bătrâneții, alerga pretutindeni cu bunăvoință ca să ajute, deși șchiopăta din cauza unei lovituri. Era mic și adus de spate. Dichiul Petroniu îl numește ascultător, smerit, luptător. A petrecut vreo cinci decenii în schit, iar ultimii douăzeci de ani nu a ieșit deloc din el.

Când cineva a mers la chilia lui să-⁠l înștiințeze să vină și a bătut la ușă, nu a răspuns; a deschis ușa și l-⁠a găsit întins cu Psaltirea. A crezut că a adormit de oboseală și l-⁠a chemat din nou. Bătrânul Gherontie nu a ascultat, pentru prima și ultima oară. A ascultat chemarea cerească de a lăsa cele pământești pentru cele cerești și a plecat să primească plata ostenelilor, ca o păsărică, fără vreo prevenire, spre bucuria Domnului său, pe care l-⁠a slujit toată viața cu bunăvoință, văzându-⁠L în chipurile fraților. A adormit întru Domnul la 5 iunie 1984. Este cinstit de credincioși, fără canonizare sinodală.