Gleb al Rostovului

Sfântul Binecredincios Gleb al Rostovului și al Belozerskului a fost prinț din neamul Rurikizilor, fiu al prințului Vasilko Constantinovici al Rostovului. S-⁠a născut în 1237. În anul următor tatăl său a fost ucis de mongolo-⁠tătari. Potrivit unei știri din letopiseț, Gleb „s-⁠a așezat la Belozersk”, dar aceasta înseamnă doar că Belozerskul i-⁠a fost hărăzit ca moșie; fiind mic, a trăit lângă mama sa, prințesa Maria Mihailovna, la Rostov.

Încă de la șapte ani, în 1244, și-⁠a însoțit fratele în Hoardă, ca hanul Batu să le întărească moștenirile, iar Belozerskul a fost întărit lui Gleb. În 1249 a mers la Sartak, fiul lui Batu, care l-⁠a lăsat să plece cu cinste. În același an a însoțit la Iaroslavl trupul prințului Vasili Vsevolodovici. În 1251 a mers pentru prima oară în moșia sa, la Belozersk, și s-⁠a așezat acolo, fără să se rupă însă de Rostov. În 1253 a fost la Rostov la sfințirea bisericii Sfinților Boris și Gleb. În 1257 a mers în Hoardă cu fratele Boris și s-⁠a însurat cu o prințesă tătară, botezată Teodora. În 1259 a primit împreună cu fratele și cu mama la Rostov pe Alexandru Nevski. În 1261, cu Nevski și cu fratele, a rânduit, cu binecuvântarea mitropolitului, pe arhimandritul Ignatie al Botezului Domnului ajutor al episcopului Chiril al Rostovului.

În 1268 a plecat iar în Hoardă și s-⁠a întors bolnav. În 1271, pe când era acolo, i-⁠a murit mama; la 20 decembrie 1273 i-⁠a murit și soția, îngropată în biserica Maicii Domnului din Rostov. În 1277 a luat parte, cu alți prinți ruși, la expediția hanului Mengu-⁠Timur împotriva iașilor din Caucaz. După moartea fratelui său Boris, în același an, a luat domnia Rostovului, unind sub stăpânirea sa Rostovul și Belozerskul. În 1278 și-⁠a însurat fiul Mihail cu fiica prințului Teodor Rostislavici al Iaroslavlului.

Letopisețele îl laudă ca prinț temător de Dumnezeu, blând și darnic, care cinstea rânduiala monahală, nu era mândru și avea râvnă pentru frumusețea bisericilor. Spun că, încă din tinerețe, a slujit pe tătari și a scăpat pe mulți creștini de asuprirea lor, a mângâiat pe cei întristați, a dat de mâncare și de băut celor care îi cereau și a zidit și a împodobit multe biserici cu icoane și cărți. Cu numele lui se leagă mănăstiri din ținutul Belozerskului: în 1251, mănăstirea Sfânta Treime de la Ustie a Șehonei, ca mulțumire pentru vindecarea de orbire a fiului său Mihail, și, în jurul lui 1260, mănăstirea Spaso-⁠Kamenni, pe o mică insulă din lacul Kubenskoe, în urma unei scăpări minunate dintr-⁠o furtună pe lac. A fost, după povestirile rostovene, cel dintâi din Rusia care s-⁠a gândit la căi de apă făcute de oameni: străbătând râul Suhona, a săpat un canal de-⁠a curmezișul unui cot al râului, numit mai apoi „Calea dreaptă a prințului Gleb”, și a făcut unul asemănător pe râul Vologda.

La 13 decembrie 1278, după o boală de șapte zile, s-⁠a mutat liniștit și blând din viață la Rostov. A fost îngropat în catedrală de episcopul Ignatie, lângă soție și frate, dar, după nouă săptămâni, Ignatie, nu se știe de ce, a poruncit să fie scos la miezul nopții din biserică, în chip de batjocură, și îngropat la mănăstirea Mântuitorului din Kneaghinin. Pentru aceasta episcopul a fost oprit de mitropolitul Chiril din slujire, dar apoi iertat la cererea prințului Dmitri Borisovici. Despre fiii lui se știu cu siguranță doar Demian, Mihail și, în parte, Vasili.

Este pomenit la 11 iulie (stil nou, zi schimbătoare), în Soborul sfinților din Vologda.