Gordie Pustnicul de la Neamț

Gordie a fost schimonah și pustnic în pădurile Neamțului, unul dintre marii sihaști ai celei de-⁠a doua jumătăți a secolului al XIX-⁠lea, mort în 1870. Este pomenit în Patericul românesc și cinstit de credincioși, fără canonizare sinodală; izvoarele de care dispunem nu dau o zi de pomenire.

Era din nordul Moldovei. A intrat în obștea Neamțului sub starețul Dometian și a făcut mulți ani ascultare, râvnitor la împlinirea făgăduințelor monahale. Starețul Neonil (1843-1853), văzându-⁠l dornic de liniște, l-⁠a trimis la Schitul Icoana Veche, la câțiva kilometri mai sus de lavră. Acolo a gustat dulceața liniștii și a rugăciunii. Apoi, cu binecuvântarea părintelui său duhovnicesc, s-⁠a retras în pădurile din jur și a trăit singur douăzeci și doi de ani, răbdând frigul, foamea, lipsurile și boala.

Arhiereul Narcis Crețulescu și alți bătrâni de la Neamț, care l-⁠au cunoscut, spuneau că avea nevoința sihaștrilor de demult. Zicea zilnic Psaltirea pe de rost, mânca o dată pe zi, după apusul soarelui, coji de pâine muiate în pârâu, dormea câteva ore pe noapte și nu avea locuință statornică. Chilia lui era un bordei săpat în pământ și acoperit cu lemne, în care stătea mai ales iarna. Vara umbla prin pădure din loc în loc, desculț, îmbrăcat cu o rasă veche de șiac, care îi era singura haină, și se ruga neîncetat. Unde îl prindea noaptea, acolo dormea puțin, apoi se trezea la rugăciune.

Sfârșitul lui a fost acesta: niște militari care căutau o ceată de tâlhari prin pădure au dat de el și, socotind că știe unde sunt, dar nu vrea să-⁠i dea pe mâna lor, l-⁠au dus la Piatra Neamț pentru anchetă. Acolo, slăbit și bătrân, a răposat cu pace.