Gurie

Gurie de la Mănăstirea Pantocrator, cu numele de mir Gheorghe Paskas, fiul lui Ștefan și al Cassandrei, s-⁠a născut la Stănești, în România. A venit în Sfântul Munte în 1903 și a fost tuns monah în 1908. A viețuit în schitul românesc al Sfântului Ioan Botezătorul și în alte locuri ale Athosului. Aproximativ patruzeci de ani a trăit în coliba Bunei Vestiri a Pantocratorului din Capsala de Jos. Tânăr, îl numeau «amiralul», fiindcă din lume fusese marinar. A fost căpitan și stăpân de corabie și a transportat grâu la mănăstiri în vremuri grele. Tovarăș de nevoință a avut pe compatriotul său ieromonahul Teodosie, care l-⁠a luat mai târziu cu el la coliba Sfântului Sava din Capsala. Înainte de ei, în coliba Bunei Vestiri viețuiseră tot compatrioții lor, frații ieromonahi foarte virtuoși Ghimnasie († 1965) și Dionisie († 2004), mai târziu din Kolitsu.

Bătrânul Gurie avea o viață ascetică tainică și necunoscută celor mulți. Adesea se retrăgea în peștera de lângă colibă și trăia stări cerești, rugându-⁠se cu căldură și cu lacrimi pentru sine și pentru lumea întreagă. Deși aproape neștiutor de carte, era un mare luptător și silitor. «Priveghind, rugându-⁠se și postind mai presus de toți, ajuns la adâncă bătrânețe, a plecat în corturile veșnice și un miracol minunat s-⁠a petrecut la ieșirea sa.» Stând așezat și fiind întrebat dacă e bine, a răspuns că e foarte bine. Întrebat dacă vrea ceva, a cerut puțină apă. Aceasta s-⁠a petrecut de două ori. Apoi, rămânând șezând, și-⁠a încrucișat brațele, a căpătat o înfățișare frumoasă, a tras o respirație adâncă și a expirat. A adormit în 1975. Este cinstit de credincioși, fără canonizare sinodală.