Hrisostom

Hrisostom de la Marea Lavră, egumen, s-⁠a născut în 1856 la Madytos, în Tracia răsăriteană, din părinți foarte săraci, dar foarte evlavioși. Mic, și-⁠a urmat tatăl la Ierusalim, unde acesta lucra ca tâmplar; acolo a învățat primele litere și a iubit monahismul. În 1870 a venit în Sfântul Munte și a stat doi ani în chilia Bunei Vestiri a Dionisiului din Karyes, unde se nevoia fratele lui după trup, ieromonahul Eugeniu. Eugeniu l-⁠a dat dascălului Școlii Athoniada de atunci, Cosma Lavriotul († 1903). După doi ani de încercare Cosma l-⁠a tuns monah și în 1877 l-⁠a trimis la Școala Teologică din Halki, pe care a absolvit-⁠o cu distincție. Deși i s-⁠au oferit demnități înalte, s-⁠a întors la dragă Lavră, «nelăsând, după tradiția lavriților, scufia călugărească pentru mitra arhierească».

A fost profesor și director al Școlii Athoniada, mare secretar al Sfintei Comunități a Sfântului Munte, mare secretar, proistos și epitrop al mănăstirii sale, reprezentant în Sfânta Comunitate, bibliotecar, alcătuitor al catalogului manuscriselor și scriitor încercat. S-⁠a deosebit prin inteligența rară, învățătura deplină, cunoștințele muzicale și frumusețea vocii. A fost hirotonit preot de prietenul lui apropiat, patriarhul Ioachim al III-⁠lea, de când era acesta mitropolit al Tesalonicului. La plecarea lui spre Tronul ecumenic îi spunea în biserica Protatonului: «Te urci spre o nouă Ierusalim a Bisericii și a Neamului, ca să pătimești pentru ele. Să nu uiți, Prea Sfinte Stăpâne, nici Sfântul Munte, pe care l-⁠ai ales de locuință, pe care l-⁠ai iubit sincer și îl iubești și ale cărui drepturi cu adevărat împărătești și bisericești, dacă le-⁠a cinstit și întărit cineva, Tu o știi să o faci.»

Din păcate lucrarea lui a fost întreruptă de mâini necurate necunoscute. Mergând pe animal de la Karyes la Marea Lavră pentru sărbătorile Crăciunului, pe pavajul de piatră de lângă mănăstirea Iviru a fost ucis, împușcat. Era 23 decembrie 1908. Moartea lui bruscă și atât de înfiorătoare a întristat pe toți. Ucenicul lui, monahul Cosma Lavriotul, scria obștii Ioasafeilor din Kavsokalivia: «Ca un tunet mi s-⁠a părut vestea urâtă a uciderii venerabilului meu bătrân, căci mi se pare de neînțeles ca un om atât de virtuos și folositor mănăstirii, Sfântului Munte, neamului și Bisericii să cadă victimă mâinilor răufăcătorilor. Păcat pentru Lavră, păcat pentru Sfântul Munte...» Într-⁠un necrolog al ziarului Adevărul bisericesc, egumenul Hrisostom Lavriotul este numit modest, simplu, firesc, învățat, cu judecată dreaptă, înțelegător, inteligent, blând, cumpătat, netulburat, nemâniat, drept, bun: «Era într-⁠adevăr podoaba Sfântului Munte... câștigase dragostea și prețuirea tuturor monahilor...» Este cinstit de credincioși, fără canonizare sinodală.