Hristodul

Hristodul din Katunakia, cu numele de mir Hristos Kontonikolos, s-⁠a născut în 1894 la Lamia. Tânăr, a lucrat ca cizmar la Halkida. Rămas orfan de tată la zece ani, a fost crescut în evlavie de mama sa, care a murit ca monahie în marea schimă, cu numele Magdalena. În 1923 a intrat cu dor dumnezeiesc în lupta athonită. Sufletul lui iubitor de pustie s-⁠a agățat de Katunakia, locul liniștit și pustiu, unde nu e verdeață, copaci, păsări, ci doar stânci. Sălbăticia locului dă sfințenie sufletelor rănite ca păsările cerului. La picioarele isihastului treaz Calinic († 1930) a aflat un dascăl priceput în ascultare și rugăciunea minții. Aici nu sunt mângâieri omenești: nu e apă de izvor, la masa zilnică pesmet uscat, programul istovitor, osteneala mare, locul pustiu, tăierea neîncetată a voii proprii, un martiriu fără sânge. A fost tuns monah în 1924.

Totuși sunt bucurii tainice, mici sau mari, din rugăciune, ascultare, nevoință. Rugăciunea lui Iisus, binecuvântarea bătrânului, slujbele îl împodobeau cu har. Păstra cuvintele auzite la tundere. Suporta «orice necaz și strâmtorare a vieții singuratice pentru Împărăția cerurilor» cu ajutorul lui Dumnezeu. Această viață foarte aspră a fost doar pentru foarte puțini, iar părintele Hristodul a fost unul dintre ei; îți amintea de vechii avva din Nitria. Bătrânul lor era foarte sever. Printre sfaturile lui către ucenici: «Dacă postiți, vă împărtășiți, citiți și nu aveți dragoste, totul e nimic, căci Dumnezeu este dragoste. Să imitați bunătățile unuia față de altul și pentru slăbiciunile altora să vă rugați ca Dumnezeu să-⁠i miluiască.»

A adormit la 23 aprilie 1982, marele ascet al veacului al XX-⁠lea, păstrător al tradiției monahale neschimbate, iubitor de părinți, de frați, de ucenici și de oameni, care se străduia să folosească prin cuvinte patristice și pilde cuvioase, nu prin pedepse aspre. Era destul de sever cu sine și îngăduitor cu ceilalți: chip frumos al blândeții și cuviinței. Este cinstit de credincioși, fără canonizare sinodală.