Iachint Unciuleac de la Putna

Iachint Unciuleac, născut în 1924 la Mănăstirea, în județul Iași, a fost arhimandrit, duhovnic și stareț al Mănăstirii Putna între 1973 și 1993, după ce a trăit patruzeci și doi de ani în această mănăstire. A adormit la 23 iunie 1998, în scaunul de spovedanie. Este pomenit în Patericul românesc și cinstit de credincioși, fără canonizare sinodală.

După Școala de Cântăreți Bisericești din Roman, în 1951 a îmbrățișat viața monahală la Sihăstria și a urmat, până în 1955, Seminarul Monahal de la Neamț, fiind hirotonit ierodiacon. În primăvara lui 1956, un grup de șaisprezece monahi de la Sihăstria, în frunte cu arhimandritul Dosoftei Murariu, au fost mutați la Putna, ca să reînnoiască viața duhovnicească de acolo, între ei și Iachint. Suflet blând, liniștit și temător de Dumnezeu, a fost iubit și căutat de toți, mai ales după ce în 1959 a fost hirotonit preot și a devenit duhovnicul Putnei și al credincioșilor din nordul Moldovei. A fost mulți ani și eclesiarh, și îndrumător la muzeul mănăstirii, cu darul vorbirii și al sfătuirii duhovnicești.

În 1973, pe când urma teologia la București, a fost rânduit stareț al Putnei, pe care a povățuit-⁠o douăzeci de ani, contribuind mult la reînnoirea ei materială și duhovnicească. În 1992, după canonizarea Sfântului Daniil Sihastrul și a binecredinciosului voievod Ștefan cel Mare și Sfânt, s-⁠a retras din ascultarea de stareț și, până la sfârșit, s-⁠a ocupat doar cu duhovnicia și cu sfătuirea ucenicilor apropiați. Deși era greu bolnav, nu a încetat să spovedească.

În dimineața zilei de 23 iunie 1998, după ce a spovedit câțiva ucenici, a rămas singur în scaunul de spovedanie, rugându-⁠se. Spre seară și-⁠a dat duhul în mâinile lui Hristos, în același scaun, fără să cadă, unde mărturisise și povățuise multe mii de monahi și credincioși. La înmormântare a fost acoperit cu țărână de mâinile ucenicilor, la îndemnul preoților, care spuneau să acopere cu mâinile pe cel ce cu mâinile sale i-⁠a dezlegat de păcate.

Patericul păstrează câteva cuvinte ale lui: a vorbi despre virtuți fără a le trăi este nebunie; urcușul duhovnicesc nu poate fi înfăptuit decât sub îndrumarea unui duhovnic iscusit, într-⁠o artă care nu se învață pe băncile școlii, ci în lupta cu viața; cei care se întorc de la păcat, dar se îndoiesc că Dumnezeu i-⁠a iertat, trebuie să aibă încredere în cuvântul Domnului: Veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați.