Iacob de la Dohiaru

Sfântul Cuvios Mucenic Iacob de la Dohiaru a primit tunderea pe Athos, în mănăstirea Dohiariu. Mutându-⁠se în schitul pustiit al Ivironului, închinat Cinstitului Înaintemergător, l-⁠a înnoit, supunându-⁠se bătrânului Ignatie. Făcând ascultări în felurite osteneli de lepădare de sine, dumnezeiescul Iacob s-⁠a înălțat la o curăție atât de mare, încât a fost învrednicit de descoperiri cerești: ca Apostolului Pavel, i s-⁠au arătat lăcașurile raiului și temnițele iadului. Prin darul de sus vedea tainele inimii și gândurile ascunse ale fiecăruia dintre cei ce veneau la el. A primit și darul facerii de minuni. Vizitând cu ucenicii ținutul Etoliei, a făcut multe minuni, vindecând bolnavi și zidind pe toți. Mulțime de popor se strângea la cuvios. Autoritățile turcești, folosindu-⁠se de o pârâ mincinoasă că, adunând poporul, ar putea stârni răscoală, au încercat să-⁠l silească pe sfânt să se lepede de ortodoxie. Dar Sfântul Iacob și cei doi ucenici ai lui, ierodiaconul Iacob și monahul Dionisie, după ce au îndurat chinuri cumplite, de multe zile, au primit sfârșitul muceniciei la 1 noiembrie 1520.

Sfintele moaște ale cuvioșilor mucenici, slăvite prin vindecări minunate, au fost așezate în mănăstirea Sfintei Anastasia Dezlegătoarea de otrăvuri din locul Galatista, lângă Salonic. Slava moaștelor sfinților mucenici a atras în scurt timp în mănăstire până la o sută de frați, sub egumenul Cuviosul Teon (pomenit la 5 aprilie), ucenic al Cuviosului Iacob.

Sunt pomeniți la 4 iulie (stil nou, zi schimbătoare), în Soborul cuvioșilor athoniți.