Iacob (Israel)

Sfântul Drept Iacob (Israel), patriarh al Vechiului Testament, a fost al doilea fiu al patriarhului Isaac și al Rebecăi. Isav și Iacob, gemenii, au fost rodul unei neroditorii de nouăsprezece ani a mamei lor. Al doilea s-⁠a născut îndată după primul, ținându-⁠se parcă de călcâiul lui, și de aceea s-⁠a numit Iacob, adică „cel ce ține de călcâi” (Facerea 25, 26). Deosebirea de fire a gemenilor i-⁠a fost arătată Rebecăi de Dumnezeu încă înainte de naștere. Isav iubea viața de vânător, iar Iacob era un om blând, care locuia în corturi, credincios rânduielii familiei și tradițiilor neamului (Facerea 25, 27). Vânzarea de către Isav a dreptului de întâi-⁠născut și căsătoria lui nesocotită cu două păgâne hitite au arătat că vânătorul necugetat nu putea fi urmașul marii misiuni a patriarhilor; aceasta cerea cinstire față de tradiție, minte limpede și statornicie morală. Așa era Iacob, deși unele laturi ale firii lui aveau încă nevoie de lucrarea purtării de grijă a lui Dumnezeu.

Binecuvântarea și fuga

Drepturile întâiului născut i-⁠au revenit lui Iacob la patul tatălui lor, bătrân: Rebeca a rânduit lucrurile astfel încât binecuvântarea de moarte să o primească el, nu Isav. Abia ieșit din cortul tatălui, Isav a simțit toată pierderea și a spus în inima lui că îl va ucide pe fratele său după moartea tatălui (Facerea 27, 41). Ca să-⁠l ocrotească, părinții l-⁠au trimis în cetatea Haran din Mesopotamia, la unchiul lui, Laban, fratele Rebecăi, unde trebuia să-⁠și găsească și soție din neamul său. Binecuvântarea dată de Isaac la plecare arată că patriarhul se împăcase în suflet cu schimbarea, văzând în ea voia lui Dumnezeu.

Singur, gonit și fără casă, Iacob a avut la Luz o vedenie minunată: o scară și îngeri. A înțeles că nu este singur pe pământ, iar glasul binecuvântării și al făgăduinței l-⁠a liniștit. A ridicat o piatră, a turnat pe ea untdelemn și a numit locul Betel, adică Casa lui Dumnezeu. A făcut juruința că, dacă Domnul va fi cu el și îl va întoarce în pace la casa tatălui, Domnul va fi Dumnezeul lui și din tot ce i se va da va aduce a zecea parte (Facerea 28, 10-22).

La Laban

La Haran Iacob s-⁠a așezat la Laban și a păstorit turmele lui. L-⁠a iubit pe fiica cea mică a lui Laban, Rahela, și a slujit șapte ani pentru ea, ani care i s-⁠au părut puține zile, pentru că o iubea. Unchiul i-⁠a dat însă mai întâi pe sora ei mai mare, Lia, și Iacob a mai slujit șapte ani pentru Rahela (Facerea 29). De la Lia i s-⁠au născut Ruben, Simeon, Levi, Iuda, Isahar, Zabulon și fiica Dina; de la Rahela, Iosif și mai târziu Veniamin; de la roabele Zilpa și Bilha, Gad, Așer, Dan și Neftali. După paisprezece ani a cerut să se întoarcă, iar Laban, văzând binecuvântarea venită peste casa lui odată cu Iacob, l-⁠a oprit pe plată. Într-⁠o înțelegere cu turmele, prin priceperea lui Iacob, el a ajuns în șase ani stăpân pe turme însemnate. Nemulțumirea fiilor lui Laban l-⁠a făcut să plece pe ascuns cu soțiile, copiii și turmele spre Canaan. Laban l-⁠a ajuns în Galaad și, după o ceartă, cei doi au încheiat un tratat de pace și s-⁠au despărțit (Facerea 30-31).

Lupta cu Dumnezeu și împăcarea cu Isav

Frica de Laban a fost înlocuită de frica de întâlnirea cu fratele său. La hotarul Canaanului a văzut o oaste de îngeri, dar a rămas tulburat. A trimis la Isav soli de împăcare, aflând că vine în întâmpinare cu patru sute de oameni; și-⁠a împărțit tabăra, a pregătit daruri și s-⁠a rugat. În noaptea aceea, la râul Iabok, a avut o luptă tainică cu Dumnezeu. Cel ce se lupta cu el i-⁠a spus: „Nu se va mai chema numele tău Iacob, ci Israel”, adică cel ce se luptă cu Dumnezeu. Iacob a numit locul Peniel, Fața lui Dumnezeu, căci, a spus el, am văzut pe Dumnezeu față către față și sufletul mi-⁠a rămas viu. Dimineața șchiopăta de un picior; de aceea fiii lui Israel nu mănâncă nervul de la încheietura coapsei. Când Isav a venit, Iacob s-⁠a închinat de șapte ori până la pământ, iar Isav a alergat, l-⁠a îmbrățișat, l-⁠a sărutat și a plâns. Frații s-⁠au despărțit în pace (Facerea 32-33).

Anii de pe urmă

Oprit mult timp la Sucot, patriarhul a înțeles că bunurile câștigate cu osteneală omenească nu au trăinicie desăvârșită și că numai Domnul este izvorul și apărătorul lor. Evenimentele întristătoare de după intrarea în Canaan, necinstirea Dinei, măcelul pornit de Simeon și Levi, moartea Rahelei lângă Betleem și greșeala lui Ruben, apoi încercările legate de fiul iubit, Iosif, au desăvârșit schimbarea lui. Iacob din a doua jumătate a vieții este chipul desăvârșit al dreptului-⁠patriarh; Dumnezeul lui Avraam și al lui Isaac se numește și Dumnezeul lui Iacob. Zguduit de vestea morții închipuite a lui Iosif, apoi bucuros să-⁠l revadă, s-⁠a mutat cu familia în Egipt, în ținutul Gosen, unde a trăit șaptesprezece ani.

Simțind apropierea morții, și-⁠a binecuvântat prooroceste fiii și pe fiii lui Iosif, Manase și Efraim. Iuda a primit binecuvântarea întâiului născut și făgăduința că toiagul de cârmuitor nu se va depărta de la el până va veni Cel căruia I se cuvine, și Lui se vor supune popoarele. Ruben, Simeon și Levi au fost lipsiți de binecuvântarea întâiului născut, pentru păcatele lor. Potrivit voinței lui, trupul patriarhului, mort la o sută patruzeci și șapte de ani, a fost dus din Egipt și îngropat în cripta familiei din Canaan, Macpela (Facerea 47-50).

Este pomenit în duminicile Sfinților Părinți și Sfinților Strămoși dinaintea Nașterii Domnului (în calendarul rusesc la 3 ianuarie și la 27 decembrie, zile schimbătoare).