Iacov

Iacov de la Mănăstirea Caracalu, cu numele de mir Ioan Papageorgiu, s-⁠a născut în 1903 la Ptelea din Almyros, lângă Volos. A venit la Mănăstirea Caracalu în 1929. A fost tuns monah în 1932 de virtuosul egumen Codrat († 1940). A iubit mănăstirea lui și a ostenit mult pentru ea. A fost și proistos al ei. Era socotit steaua monahilor din aspra chinovie a Caracalului. În 1978, din pricina unor evenimente amare, pentru care nu era deloc vinovat, a fost silit să plece din mănăstirea lui. A fost găzduit, îngrijit la bătrânețe și a adormit în vecina chilie filoteită a Sfântului Dimitrie, unde părinții lui l-⁠au îngrijit cu dragoste frățească. A răbdat bătrânețea și bolile cu răbdare. La sfârșit a orbit. Simțea totuși cine se apropie. Adesea îl găseai cu lacrimi în ochi. Avea memorie bună și îi plăcea să povestească istorii vechi din Caracalu și despre monahii luptători ai mănăstirii sale. Dorea să se întoarcă să-⁠și sfârșească viața în mănăstirea sa de pocăință, dar nu și-⁠a putut îndeplini dorința. Se simțea adânc îndatorat monahilor chiliei, care îl slujeau cu bunăvoință. Își ascundea cu grijă virtutea. Trăia ascetic și sărac. Sărăcia o socotea bogăție. Unui monah tânăr care i-⁠a cerut un sfat i-⁠a spus: «Să nu ai voie, să nu vrei să faci a ta, să nu ceri nimic. Să nu ceri niciodată tu singur să devii proistos sau preot. Dacă te fac, fără să ceri, e altfel...»

Cât a avut lumina ochilor, citea slujbele și pentru părinții care erau în diferite ascultări. Era un mare silitor. Nu a ieșit niciodată în lume. Când a căzut și s-⁠a lovit grav, doctorul a zis că trebuie scos îndată la spital, fiindcă îi era în primejdie viața. N-⁠a primit sub nicio formă. «Săpați o groapă și puneți-⁠mă în ea», a spus. A mai trăit doi ani și a adormit în pace fericitul la 30 decembrie 1996, în zorii pomenirii mucenicului Ghedeon al Caracalului, în a cărui mănăstire a trăit atâtea decenii. Este cinstit de credincioși, fără canonizare sinodală.