Iacov

Iacov Athonitul, cu numele de mir Evanghelos Valodimos, s-⁠a născut în 1870 în satul Vodino din Argirocastro, în Epirul de Nord. A mers la Constantinopol, unde a fost mic negustor ambulant, și de acolo a venit în Sfântul Munte. Cei trei ani de școală a cuviinței în Athos și hirotonia primită acolo i-⁠au dat putere să înceapă o lucrare misionară în patria sa îndurerată. Ca un nou Sfânt Cosma Etolianul, s-⁠a străduit să păstreze românismul, adică grecitatea, ținuturilor sale, călcate de turco-⁠albanezi; de două ori au hotărât prieteni și străini să-⁠l omoare și nu au reușit. Dat tot lui Dumnezeu, nu păstra nimic pentru sine.

Mănăstirea Sfântul Ilie din Zagorohoria a fost baza lui. A dobândit faimă de duhovnic sfânt. Îi îndemna pe tineri: «Spovediți-⁠vă curat» și repeta cu durere: «Mulți se spovedesc, dar puțini se pocăiesc.» Prigoanele și necazurile nu l-⁠au îndoit. Când a fost alungat, nu avea ce să ia cu el. Străbătea satele Epirului învățând poporul cuvântul lui Dumnezeu cu pilda vieții sale și cu limba simplă. În timpul ocupației italiene, când i-⁠au luat un animal, a zis: «Dumnezeu mi l-⁠a luat, pentru că mă legasem de el.» Rugăciunea lui Iisus învățată în Athos nu o lăsa nicăieri. Purta mereu în traistă cărțile de slujbă și liturghisea aproape zilnic, împreună cu sora lui, o monahie oarbă, ca să se împărtășească amândoi. Era înzestrat cu darul înainte-⁠vederii. Cu cinci ani înaintea morții a venit iar în Athos, să-⁠și îngroape fratele monah de patruzeci de ani, mort în brațele lui. Chipul lui, la rugăciune și la Liturghie, strălucea ca soarele.

A adormit la 15 februarie 1960. Este cinstit de credincioși, fără canonizare sinodală.