Ierax Egipteanul

Sfântul Cuvios Ierax Egipteanul († după 408) este puțin cunoscut. Se știe că a trăit în Egipt și a făcut parte din grupul monahilor din Nitria, în frunte cu așa-⁠numiții Frați Lungi (Amoniu, Dioscor, Evsevie și Eftimie). Când episcopul Teofil al Alexandriei i-⁠a izgonit din Egipt, ei au venit la Constantinopol să ceară ocrotire de la Sfântul Ioan Gură de Aur (întâmplarea o povestesc mai mulți scriitori bisericești, fără să pomenească numele lui Ierax). Câteva știri despre Cuviosul Ierax le dă episcopul Paladie al Elenopolei în „Dialogul despre viața fericitului Ioan Gură de Aur”. După spusele lui, Cuviosul Ierax a fost cel dintâi dintre pustnicii Egiptului și ai Tebaidei care s-⁠a retras pe muntele Porfir (un vârf din lanțul de munți dintre Nil și Marea Roșie), unde a trăit singur patru ani, apoi patruzeci și cinci de ani s-⁠a nevoit în pustia Nitriei. Izgonit din Egipt cu ceilalți monahi din Nitria, Cuviosul Ierax a stat cu ei o vreme la Constantinopol, iar după moartea lui Amoniu, în jurul anului 403, puțin înainte de începerea Sinodului de la Stejar, s-⁠a întors în pustie. Cuviosul Ierax trebuie deosebit de un alt Ierax, ucenic al Sfântului Antonie cel Mare, cel mai bătrân dintre monahii din Nitria (pe vremea lui Paladie avea vreo nouăzeci de ani), amintit în același capitol al „Dialogului”.

Două cuvinte ale Cuviosului Ierax se află în „Apoftegmele Părinților”. Când un monah l-⁠a întrebat cum poate fi mântuit, a răspuns: „Șezi în chilia ta. Dacă flămânzești, mănâncă. Dacă însetezi, bea. Dar nu vorbi de rău pe nimeni și te vei mântui”. Într-⁠o altă vorbă, Ierax a prevenit împotriva vorbelor lumești. În unele sinaxare rusești din secolul al XVII-⁠lea, pomenirea lui este la 5 și 8 mai.

Este pomenit la 13 martie (stil nou, zi schimbătoare), în Soborul tuturor cuvioșilor părinți străluciți în nevoință.