Ieremia Egipteanul

Sfântul Mucenic Ieremia Egipteanul este numărat între cei doisprezece mucenici ai Cezareei Palestinei: preotul Pamfil, diaconul Valent, Pavel, Porfirie, Selevcie, Teodul, Iulian, Samuil, Ilie, Daniil, Ieremia și Isaia, care au pătimit în prigoana ridicată de Dioclețian în anii 308-309.

Sfântul Pamfil, născut în Berit (Beirut), a învățat la Alexandria și a fost rânduit preot la Cezareea. S-⁠a ostenit mult cu compararea și îndreptarea textelor Noului Testament, stricate de copiști. Copiile îndreptate, sfântul Pamfil le copia și le trimitea celor care voiau să le aibă, și astfel a adus la Hristos mulți păgâni. Prin ostenelile și grija lui a fost adunată la Cezareea o bibliotecă mare de cărți duhovnicești. Fericitul Ieronim îl cinstea mult și se socotea fericit că a aflat și păstrează unele din manuscrisele lui. Sfântului Pamfil în vestirea credinței l-⁠au ajutat Sfântul Valent, diacon al Bisericii din Elia, om în vârstă, bun cunoscător al Scripturii, și Sfântul Pavel, arzând de credință și dragoste de Hristos. Toți trei au fost închiși doi ani de guvernatorul Urban al Cezareei Palestinei. În vremea urmașului lui, Firmilian, 130 de creștini din Egipt au fost osândiți și trimiși în Cilicia, la minele de aur. Cinci tineri frați i-⁠au însoțit până la locul exilului. Pe drumul de întoarcere în Egipt au fost opriți la Cezareea și aruncați în temniță pentru mărturisirea lui Hristos. Tinerii au fost aduși la judecata lui Firmilian cu Pamfil, Valent și Pavel, închiși mai înainte. Numindu-⁠se cu numele proorocilor Vechiului Testament, Ilie, Ieremia, Isaia, Samuil și Daniil, la întrebarea despre patria lor, tinerii au răspuns că sunt cetățeni ai Ierusalimului, adică ai Ierusalimului ceresc. Firmilian nu știa nimic de o cetate cu acest nume, căci în locul Ierusalimului, nimicit de împăratul Tit în anul 70, împăratul Adrian (117-138) ridicase o cetate numită atunci Elia-⁠Adriana. Firmilian i-⁠a chinuit multă vreme pe tineri, încercând să afle locul cetății necunoscute și să-⁠i facă să se lepede; neizbutind nimic, guvernatorul i-⁠a dat tăierii cu sabia, laolaltă cu Pamfil, Valent și Pavel.

Mai înainte a trebuit să pătimească slujitorul preotului Pamfil, tânărul Porfirie, de optsprezece ani, blând și smerit. Auzind de sentința de moarte a mucenicilor, el a cerut guvernatorului îngăduința de a îngropa trupurile osândiților după execuție, pentru care a fost omorât și ars pe rug. Martor al acestei mucenicii, cucernicul creștin Selevcie, fost ostaș, salutând nevoința pătimitorilor, s-⁠a apropiat de Pamfil înaintea execuției și i-⁠a povestit de sfârșitul muceniciei Sfântului Porfirie. A fost prins îndată de ostași și, din porunca lui Firmilian, a fost tăiat cu sabia laolaltă cu osândiții.

Unul dintre slujitorii guvernatorului, Teodul, om în vârstă și creștin în taină, salutând pe mucenicii duși la execuție, i-⁠a sărutat și i-⁠a rugat să se roage pentru el. Dus de ostași la interogatoriul lui Firmilian, a fost, din porunca acestuia, răstignit pe cruce. Tânărul Iulian, capadocian de neam, apropiindu-⁠se de Cezareea, a văzut trupurile sfinților aruncate neîngropate spre a fi mâncate de fiare. S-⁠a apropiat, a îngenuncheat și a sărutat trupurile pătimitorilor. Ostașii care stăteau mai încolo l-⁠au prins și l-⁠au dus la guvernator, care l-⁠a osândit la ardere. Trupurile celor doisprezece mucenici au stat patru zile neîngropate. Nici fiare, nici păsări nu s-⁠au atins de ele. Tulburați de aceasta, păgânii au îngăduit creștinilor să ia trupurile mucenicilor și să le îngroape.

Sunt pomeniți la 1 martie (stil nou, zi schimbătoare).