Sfântul Cuvios
Ignatie de la Simonov
Iconar la Moscova
Cuvios iconar de la Mănăstirea Simonov din Moscova.
- Adormit
- 1442secolul XV
- Ceata
- Cuvioși și cuvioase
Viața
Sfântul Cuvios Ignatie de la Simonov, iconar din Moscova (la sfârșitul secolului al XIV-lea și în prima jumătate a celui de-al XV-lea), a fost monah al mănăstirii Adormirea Maicii Domnului Noul Simonov din Moscova. Este pomenit întâia oară de Cuviosul Iosif de Volokolamsk în Testamentul duhovnicesc (redacția lungă a regulii mănăstirii, începutul secolului al XVI-lea; Cuvântul 10, „Răspuns celor curioși și povestire pe scurt despre sfinții părinți din mănăstirile din pământul rusesc”), în legătură cu neorânduielile din mănăstire născute după ce egumenul Sfântul Teodor a fost ridicat pe scaunul Rostovului (1388/89) și după plecarea din mănăstire a Cuviosului Chiril de la Belozersk (înainte de 1397). Tulburărilor li s-au împotrivit monahii Bartolomeu, Ioan cel de Aur și Ignatie, numiți bătrâni, precum și viitorul mitropolit al Kievului și al întregii Rusii, Sfântul Ierarh Iona.
În a doua redacție a Vieții Sfântului Iona, intrată în a paisprezecea treaptă a „Cărții cu trepte a genealogiei țărești” (1560-1563), în legătură cu venirea viitorului mitropolit Iona la monahism în mănăstirea Simonov sunt dați și numele nevoitorilor de acolo: „… și acolo se nevoia… cu fericiții Bartolomeu, Ioan cel de Aur și Ignatie iconarul”. În „Descrierea sfinților ruși” (cunoscută din copii din veacurile XVIII-XIX) se spune că „Cuvioșii părinți Bartolomeu cel fericit, chelarul Ioan cel de Aur și Ignatie iconopisitorul s-au mutat în anul 6950 (1442) și au fost îngropați în Moscova, în mănăstirea Simonov”.
Este pomenit la 5 septembrie (stil nou, zi schimbătoare), în Soborul sfinților Moscovei.