Ignatie din Belozersk

Sfântul Cuvios Ignatie din Belozersk, tăcutul († în prima jumătate a veacului al XV-⁠lea), a fost monah al mănăstirii Adormirea Maicii Domnului a lui Chiril de la Belozersk. Pomenirea lui se face în a treia duminică după Rusalii, în soboarele sfinților din Vologda și din Novgorod. Principalele știri despre sfânt se află în Viața Cuviosului Chiril de la Belozersk, alcătuită de Pahomie Logofătul în 1462. Ignatie este numărat între cei dintâi monahi veniți în mănăstire în timpul vieții întemeietorului ei, Cuviosul Chiril (adică între 1390 și 1427). La intrarea în frăția mănăstirii avea deja experiența nevoinței tăcerii. În Viață este numit „bărbat desăvârșit și mare în virtute”. Sfântul se deosebea prin lipsa de agoniseală, postire strictă și prin regula lui de rugăciune, care cuprindea un mare număr de metanii; timp de treizeci de ani a dormit în picioare sau puțin ghemuit, „fără a se culca pe coaste”. După Cuviosul Chiril, Ignatie a fost cel mai cinstit bătrân al mănăstirii. Totuși, în anii următori a fost, pare-⁠se, uitat: pomenirea nevoitorului nu apare în rânduielile chelarilor mănăstirii din veacurile XVI-⁠XVII. Un Ignatie este amintit în sinodicul mănăstirii lui Chiril după Cuvioșii Chiril, Martinian, Ferapont de la Belozersk și Nil de la Sora, dar identificarea cu el este doar ipotetică. Numele sfântului nu se află în calendarele manuscrise și nici în „Descrierea sfinților ruși” (cunoscută din copii din veacurile XVIII-⁠XIX). Cel mai probabil Ignatie a fost canonizat ca sfânt local în jurul anului 1831 în Soborul sfinților din Novgorod (prăznuirea reconfirmată în 1981). Numele lui a fost trecut și în Soborul sfinților din Vologda, a cărui prăznuire a fost rânduită în 1841.

Este pomenit la 11 iulie (stil nou, zi schimbătoare).