Ignatie

Ignatie de la Mănăstirea Dionisiu s-⁠a născut în satul Ohthonia, lângă Halkida din Eubeea. Copil, a lucrat în minele din Lavrion, în Attica. A venit la Mănăstirea Dionisiu în 1914. Viața lui monahală a fost fără prihană; fiecare ascultare a lui a fost făcută cu sârguință, bunăvoință, cinste și gust. Se deosebea prin curăția duhovnicească, smerenia adevărată și bogata dragoste frățească. Monahul Lazăr († 1974) spune: «Pentru toți a fost sfetnicul mângâietor, călăuză și sprijin, lucru de care m-⁠am bucurat și eu în perioada de trei ani de încercare în mănăstire, ca începător. Toată viața a fost o ascetică neîntreruptă și o luptă pentru sfințirea sufletului și a trupului. A păzit ascultarea până la moarte.» A slujit la metocul Monoxilitis, ca ajutor al egumenului, paznic de depozit, trapezar, arhondar și grădinar.

Cu răbdarea, stăruința și hărnicia lui a făcut din muntele sălbatic o grădină frumoasă, un măslini roditori. Cu uneltele lui se ducea și curăța desișurile. Altoia măslini sălbatici și făcea ziduri de piatră uscată utile pe pantele abrupte din fața mănăstirii. A lăsat amintirea hărniciei, mereu unită cu dragostea și smerenia. Unui monah care citea un ziar lumesc i-⁠a zis cu dragoste frățească: «Se pare că nu ai înțeles cât se vatămă monahul prin citirea ziarelor: i se umple mintea și se murdărește cu lecturi dăunătoare și nefolositoare.»

După adormirea lui, ieromonahul Serapion a văzut în chilie o mare lumină și l-⁠a văzut pe fratele Ignatie viu, vesel, luminos, care s-⁠a închinat și i-⁠a zis cu dragoste și respect: «Îți mulțumesc, părinte Serapion, îți mulțumesc pentru dragostea ta; te rog să nu te mai osteneai pentru mine, căci Domnul preabun m-⁠a mântuit și sunt foarte bine, fericit și binecuvântat între sfinții mântuiți.» După trei ani egumenul Gavriil a mers la Tesalonic pentru scoaterea moaștelor. Oasele erau galbene și mirositoare. Când craniul a fost adus la mănăstire și s-⁠a făcut pomenire, mulți părinți care l-⁠au sărutat au simțit mireasmă și căldură. A adormit întru Domnul la 7 iunie 1953. Este cinstit de credincioși, fără canonizare sinodală.