Ilarion

Ilarion de la Mănăstirea Dionisiu (†1933), cu numele de mir Ioan Batlis, s-⁠a născut în 1860 în insula Skiathos din Sporade. În lume avusese o corabie cu pânze și fusese un căpitan recunoscut. În 1916 a intrat în obștea aspră a Mănăstirii Dionisiu și a dat toată averea, care era de 120 de lire. I s-⁠a dat ascultarea de luntraș și arsanaru. Nu a vrut niciodată să guste altceva decât mâncarea de la trapeză. Peștele îl lăsa pentru alții. Stăpânise deplin, cum spune Sfântul Ioan Scărarul, nesăturata stăpână, pântecele. A fost tuns monah în 1918.

Monahul Lazăr, tovarășul lui, scrie că se deosebea prin strictețea moravurilor și prin acuratețea regulii monahale. Nimeni nu l-⁠a văzut vreodată supărat sau râzând în hohote, ci mereu gânditor, atent, treaz, adevărat și credincios. A păzit ascultarea fără răspuns până la moarte. De aceea era recunoscut de toți frații ca virtuos și se bucura de bună faimă. Sfârșitul i-⁠a fost fericit. În dimineața Joii Mari a fost adus la mănăstire pe pat de la arsana, a primit Sfântul Maslu, s-⁠a împărtășit, s-⁠a întins pe pat și, fără să-⁠l simtă nimeni, fiindcă mai era un frate în odaia spitalului, și-⁠a plătit datoria obștească și a adormit în pace și liniște de suflet și de trup. A fost înmormântat în ziua următoare, Vinerea Mare. A adormit întru Domnul la 31 martie 1933. Este cinstit de credincioși, fără canonizare sinodală.