Ilarion de la Rusicon

Ilarion de la Rusicon a fost schimonah rus, mai bine de cincizeci de ani monah la Ierusalim, apoi pustnic pe Athos. A venit pe Athos în 1886 și a adormit într-⁠o duminică, la 21 octombrie, în ziua numelui său. Este cinstit de credincioși, fără canonizare sinodală.

Născut cam în 1811 într-⁠o familie de orășeni, și-⁠a ascuns pe Athos trecutul, socotind că monahul moare lumii. S-⁠a dus în pelerinaj la Ierusalim și a rămas într-⁠o mănăstire de acolo, unde a fost tuns în mantie cu numele Ilarion. Peste cincizeci de ani a trăit în Ierusalim, uimind pe toți prin aspra lui viață: nu a mâncat niciodată nimic de dulce, nici măcar untdelemn, și fugea de băuturi alcoolice. Când avea peste șaptezeci de ani, a aflat de la monahi athoniți veniți la Ierusalim că mănăstirea rusă a ridicat un schit pentru pustnici și a hotărât să-⁠și încheie viața acolo. A venit în 1886 în Noua Tebaida, unde a primit schima. Ultimii doisprezece ani i-⁠a petrecut într-⁠o colibă mică, la o jumătate de verstă de Krumița, în strictă recluziune: nu primea pe nimeni, nu deschidea ușa și doar o dată pe săptămână mergea la metoc să se împărtășească. Își făcea canonul: pavecernița mare, șaizeci de metanii, apoi canonul schimonahilor de șaisprezece metanii, dormea trei ceasuri. La peste nouăzeci de ani nu și-⁠a lăsat postul și nu a luat parte la mesele comune. Într-⁠o duminică, ziua numelui său, a fost găsit adormit, semi-⁠șezând pe pat, cu fața senină și cu degetele pregătite pentru semnul crucii.