Ilarion

Ilarion de la Mănăstirea Dionisiu (†1918) era din insula Mitilene. Monahul Lazăr Dionisiatul (†1974) spune despre el că era, după nume și după faptă, vesel și blând și plin de dragoste: bătrânul care îl îngrijea, Hariton, zicea că, atunci când vorbea, miere curgea din gura lui. A cântat la strana dreaptă până la cea mai adâncă bătrânețe, cu multă cuviință, evlavie și voce frumoasă.

A fost un bun ucenic al ieromonahului Ioasaf Dionisiatul († 1860), foarte bun dascăl de muzică, ale cărui multe manuscrise muzicale se păstrează în mănăstire. Când s-⁠a apropiat vremea plecării lui din cele vremelnice, fericitul Ilarion a presimțit și, fără să se îmbolnăvească, a cerut un duhovnic să se spovedească. Îndată ce s-⁠a spovedit și duhovnicul a plecat, s-⁠a odihnit întru Domnul. Era februarie 1918, în mănăstirea sa, Dionisiu, «cuib de păsări rare ale cerului, dulci, fără prefăcătorie și liniștite». Este cinstit de credincioși, fără canonizare sinodală.