Ilie Egipteanul

Sfântul Mucenic Ilie Egipteanul din Cezareea Palestinei se numără printre cei doisprezece mucenici care au pătimit la Cezareea, în vremea prigoanei pornite de împăratul Dioclețian, în anii 308 și 309. Ceilalți sunt preotul Pamfil, diaconul Valent și Pavel, Porfirie, Seleuc, Teodul, Iulian, Samuil, Daniel, Ieremia și Isaia.

Sfântul Pamfil, născut la Berit (Beirutul de azi) și format la Alexandria, a fost preot la Cezareea. S-⁠a ostenit mult cu compararea și îndreptarea textelor Noului Testament, stricate de copiști, iar copiile îndreptate le scria și le trimitea celor care le doreau, astfel încât mulți păgâni s-⁠au întors la Hristos. Prin grija lui s-⁠a adunat la Cezareea o bogată bibliotecă de cărți duhovnicești. Fericitul Ieronim îl cinstea mult și se socotea fericit că avea unele din manuscrisele lui. Pe Pamfil îl ajutau diaconul Valent din Biserica Eliei, bătrân și foarte priceput în Sfânta Scriptură, și Pavel, aprins de dragoste pentru Hristos. Toți trei au fost ținuți doi ani în temniță de guvernatorul Urban. Sub urmașul acestuia, Firmilian, o sută treizeci de creștini din Egipt au fost osândiți și trimiși la minele de aur din Cilicia. Cinci frați tineri i-⁠au însoțit până la locul surghiunului, iar la întoarcere au fost prinși la Cezareea și aruncați în temniță pentru mărturisirea lui Hristos.

Tinerii au fost duși la judecată înaintea lui Firmilian, împreună cu cei închiși mai demult. Și-⁠au spus numele proorocilor Vechiului Testament, Ilie, Ieremia, Isaia, Samuil și Daniel, iar când au fost întrebați de patrie, au răspuns că sunt cetățeni ai Ierusalimului, înțelegând Ierusalimul ceresc. Firmilian nu știa de o astfel de cetate, fiindcă în locul Ierusalimului, nimicit de Titus în anul 70, împăratul Adrian ridicase o cetate numită atunci Elia Adriana. Mult timp i-⁠a chinuit ca să afle unde se află cetatea necunoscută și să-⁠i plece spre lepădare. Neizbutind, a poruncit să fie tăiați cu sabia împreună cu Pamfil, Valent și Pavel. Despre Ilie, pagina spune doar că se număra între cei cinci frați.

Înainte de aceasta pătimise Porfirie, slujitorul de optsprezece ani al preotului Pamfil, blând și smerit. Auzind osânda mucenicilor, a cerut voie să le îngroape trupurile după moarte și, pentru aceasta, a fost ucis și ars pe rug. Seleuc, un creștin evlavios și fost ostaș, a fost martor la pătimirea lui. A mers la Pamfil înaintea execuției, i-⁠a istorisit sfârșitul lui Porfirie, a fost prins de ostași și tăiat cu sabia împreună cu ceilalți. Teodul, unul dintre slujitorii guvernatorului, om în vârstă și creștin în ascuns, i-⁠a sărutat pe mucenicii duși la moarte și i-⁠a rugat să se roage pentru el. A fost adus la Firmilian și răstignit pe cruce. Iulian, un tânăr din Capadocia, a văzut la Cezareea trupurile sfinților aruncate fără îngropare, s-⁠a închinat și le-⁠a sărutat; ostașii l-⁠au prins și Firmilian l-⁠a osândit la ardere.

Trupurile celor doisprezece mucenici au rămas patru zile neîngropate, dar nici fiarele, nici păsările nu s-⁠au atins de ele. Tulburați, păgânii au îngăduit creștinilor să le ia și să le îngroape. Biserica îi pomenește pe cei doisprezece mucenici la 1 martie, după stilul nou.