Inochentie Hățiș de la Robaia

Inochentie Hățiș, născut în 1901 la Șutești, în Vâlcea, a fost protosinghel și duhovnic al Mănăstirii de maici Robaia din Argeș din 1955 până la moarte. A adormit la 14 octombrie 1997. Este pomenit în Patericul românesc și cinstit de credincioși, fără canonizare sinodală.

Era fiul unor părinți smeriți și credincioși. În 1929 a intrat în viața monahală la Mănăstirea Bistrița din Vâlcea și a fost tuns în 1931. A fost hirotonit diacon, iar în 1941 ieromonah și trimis ca preot misionar în Transilvania. Între 1947 și 1955 a fost preot și duhovnic la mănăstirea lui de metanie, Bistrița, transformată în mănăstire de maici, iar din 1955 duhovnic la Robaia, unde s-⁠a nevoit până la sfârșit.

Jertfa lui cea mai mare, din clipa hirotoniei până la moarte, a fost săvârșirea Liturghiei aproape zilnic, peste șaizeci de ani. Era foarte smerit, blând, iubitor de osteneală, împăciuitor cu toți și mereu împăcat cu sine, cu oamenii și cu Dumnezeu. A contribuit mult la înnoirea duhovnicească și materială a Robaiei: a construit chilii, a lucrat în grădină, a spovedit credincioși. Spunea adesea: decât să stau degeaba, mai bine să lucrez degeaba. Patericul spune că viața lui a fost ca o liturghie neîntreruptă, în care făcea toate cu pace, smerenie și bucurie.

După o scurtă suferință s-⁠a mutat la odihna de sus la 14 octombrie 1997.