Ioachim Levițki

Arhiepiscopul Ioachim Levițki a fost arhiepiscop al Nijni Novgorodului și Arzamasului, ierarh, scriitor duhovnicesc și apărător al monarhiei ortodoxe, care a pătimit în anii revoluției. S-⁠a născut în 1853 într-⁠un sat de lângă Cerkasî, în Ucraina, și a fost ucis la începutul lui 1921 în apropiere de Sevastopol, după unele izvoare sub chinuri de mucenic. Este numărat între noii mucenici ai Rusiei, iar pomenirea lui se face la 1 aprilie.

Tinerețea și preoția

S-⁠a născut la 30 martie 1853 (11 aprilie după calendarul nou) în satul Drabovka, ținutul Cerkasî, gubernia Kiev, în familia unui cântăreț bisericesc, și a primit la botez numele Ioan. A urmat școala Sfânta Sofia din Kiev, seminarul din Kiev (1875) și Academia Duhovnicească din Kiev, cu titlul de candidat în teologie, și a fost numit profesor de omiletică și liturgică și membru al consiliului seminarului din Riga (1879). La 24 iunie 1880 a fost hirotonit preot la catedrala din Riga, rămânând la catedră. Între 1883 și 1886 a predat religia la școala militară de infanterie din Riga și la liceul particular de fete Tailova, și a fost un timp inspector al seminarului. În 1886 a rămas văduv, cu trei copii, iar în 1892 i-⁠a murit o fiică.

La 28 iunie 1893 a fost tuns în monahism, a doua zi a fost ridicat la rangul de arhimandrit și numit rector al seminarului din Riga. Din 1894 a fost redactor al „Rizskie eparhialnie vedomosti”, publicația eparhiei. A scris și lucrări de istorie a bisericii din Riga: a descris înființarea eparhiei și a alcătuit viețile arhiepiscopilor Platon Gorodețki, Filaret Filaretov și Arsenie Briantsev, între altele.

Episcop în șase eparhii

La 14 ianuarie 1896 a fost hirotonit, la catedrala Sfântul Isaac din Petersburg, episcop de Balta, vicar al eparhiei Kameneț-⁠Podolsk. Din 1897 a fost episcop de Brest, primul vicar al eparhiei Lituaniei și Vilnei, din 1900 episcop de Grodno și Brest, din 1903 episcop de Orenburg și Ural, apoi de Orenburg și Turgai, iar din 13 august 1910 episcop de Nijni Novgorod și Arzamas. La Orenburg a condus filiala Societății Imperiale Ortodoxe a Palestinei, a înviorat lucrarea misionară și a deschis peste cincizeci de parohii de aceeași credință, cu slujbe după cărțile vechi tipărite. A făcut parte din Uniunea Poporului Rus și a fost membru de onoare al filialei din Nijni Novgorod a Conferinței monarhice a Rusiei. La 6 mai 1916 a fost ridicat la rangul de arhiepiscop. A primit mai multe distincții, între care ordinele Sfânta Ana (1895, 1904), Sfântul Vladimir (1899, 1908), Sfântul Alexandru Nevski (1913) și ordinul muntenegrean Sfântul Daniel întâi (1900).

Revoluția și sfârșitul

În 1917 a fost înlăturat de la conducerea eparhiei; după unele izvoare, a fost și închis un timp de guvernul provizoriu pentru monarhismul lui. A fost membru al Sfântului Sobor local din 1917-1918, care a restabilit patriarhia și l-⁠a ales pe Tihon, mai întâi prin funcție, apoi printr-⁠o hotărâre aparte a soborului, și a luat parte la toate cele trei sesiuni, ca membru al secțiilor a treia și a șaptea. A mers la Moscova și nu s-⁠a mai întors la Nijni Novgorod. La 22 martie 1918 a fost trecut la odihnă, la cerere, și numit egumen la mănăstirea Învierea Noului Ierusalim, apoi a plecat la rude în Crimeea. După unele relatări, a fost arestat de bolșevici în 1918 și eliberat în același an, apoi a locuit în casa de vară a fiului său lângă Sevastopol.

Despre moartea lui nu se știe sigur. Veștile răspândite că bolșevicii l-⁠ar fi executat în 1918, spânzurându-⁠l la ușile împărătești ale catedralei din Sevastopol, sau că ar fi fost răstignit cu capul în jos acolo, sunt socotite greșite de Enciclopedia Ortodoxă. După episcopul Dimitrie Abașidze al Tavridei, a fost ucis de tâlhari la începutul lui 1921, în împrejurimile Sevastopolului; un raport al altor clerici din acea vreme întărește ideea că a fost ucis în timpul unui jaf, poate al catedralei. Anul morții este dat între 1918 și 1921. Familia fiului său, Nicolae, a plecat cu restul flotei țariste mai întâi la Constantinopol, apoi în Franța și în America.

Memoria

La pregătirea canonizării noilor mucenici și mărturisitori făcută de Biserica Rusă din Străinătate în 1981, numele lui a fost trecut în lista provizorie a noilor mucenici și mărturisitori ai Rusiei, iar lista cu numele lor, între care și cel al arhiepiscopului Ioachim, a fost publicată doar spre sfârșitul anilor 1990. În 2007, clerul eparhiei Grodno a cerut Sinodului Bisericii Ortodoxe din Belarus să cerceteze putința canonizării lui. Pomenirea lui se face la 1 aprilie.