Ioachim Makrighenis

Ioachim Makrighenis a fost egumen al Mănăstirii Grigoriu de pe Athos în a doua jumătate a secolului al optsprezecelea, cinstit de credincioși, fără canonizare sinodală. Era din Acarnania și se numea Scevofilax; porecla Makrighenis, adică cel cu barbă lungă, vine dintr-⁠un semn minunat.

După un incendiu, monahii au venit la el în împrejurimile Micului Schit al Sfintei Ana, unde se retrăsese pentru nevoință, și l-⁠au rugat să se îngrijească de refacerea mănăstirii. El a spus că mănăstirea va renaște când îi va crește barba. Chiar atunci barba, până atunci inexistentă, i-⁠a crescut până la pământ. După o altă variantă a tradiției, a văzut din chilia Sfinților Arhangheli ruinele arse și a chemat în ajutor pe Sfântul Nicolae, ocrotitorul mănăstirii, care i s-⁠a arătat și i-⁠a spus că mănăstirea va reînvia, semnul fiind barba lui.

Între 1762 și 1783 a refăcut mănăstirea. A strâns bani la Constantinopol și în Moldova. După tradiție, la Constantinopol l-⁠a întâlnit întâmplător pe sultan, care i-⁠a dăruit pentru mănăstire 25.000 de nomisme. A fost ajutat de domnii Moldovei și Țării Românești, Alexandru Ghica (hrisov din 1777) și Alexandru Ipsilanti (hrisov din 1778), de mitropolitul Ungrovlahiei Grigorie al II-⁠lea și de mulți fanarioți. Respectul lor îl câștigase și prin faptul că, din banii primiți de la sultan, răscumpărase din robia piraților mulți creștini, mai ales români, și îi ajutase să se întoarcă acasă. Corpul de vest, cu patru etaje, a fost ridicat în vremea lui.

Chipul lui este zugrăvit în pridvorul catoliconului, alături de Cuviosul Grigorie cel Nou, într-⁠o pictură din anii 1768-1779. După el, mănăstirea a trecut din nou la rânduiala idioritmică.