Ioan Calaidis

Părintele Ioan Calaidis a fost protopop și duhovnic din Neochori, în eparhia Sidirocastrului, lângă Serres, născut la 8 mai 1925 și adormit întru Domnul la 4 august 2009. Este cinstit de credincioși ca un părinte duhovnicesc plin de dragoste, fără canonizare sinodală; pomenirea lui se face la 4 august.

Începuturile

S-⁠a născut în satul Kamaroto, din Serres, din părinți evlavioși, Hrisostom și Teodora, la 8 mai, ziua Sfântului Ioan Evanghelistul, de la care a primit numele. Mama lui, originară de la Muntele Olimp din Bitinia, a pierdut împreună cu familia avuțiile în Catastrofa din Asia Mică, dar și-⁠a păstrat averea duhovnicească și l-⁠a îndrumat spre rugăciune și spre biserică. Copil serios, iubea să stea în biserică și să-⁠l ajute pe preot în altar; spunea că a cerut lui Dumnezeu să-⁠l învrednicească să fie preot, iar Dumnezeu a ascultat rugăciunea de copil. La zece ani a văzut, spre uimirea mamei, trei ierarhi în veșminte sfinte care intrau în casă și tămâind pe gemenii familiei, George și Anastasia; în noaptea aceea sora lui, Anastasia, a trecut din lumea aceasta.

A făcut armata din 28 octombrie 1947 până în 20 martie 1950, în anii războiului civil, care l-⁠au umplut de durere, și a fost salvat de mai multe ori din primejdii. Într-⁠o rugăciune pentru pace, în capela unității militare, a văzut pe Domnul ca Atotțiitor și a auzit glasul care îl liniștea. După război s-⁠a întors la sat, la părinți și la biserică. Lucra pământul, dar nu lipsea duminica de la slujbă și citea Scriptura. În 1955, la treizeci de ani, s-⁠a căsătorit cu Polixenia, cu care a avut întâi trei copii: Teodora, Hristos și Sofia. Sătenii îl luau în râs pentru că mergea cu atâta stăruință la biserică, iar odată, la muncă, s-⁠a gândit să scadă numărul slujbelor; a auzit atunci, a treia oară în viață, o poruncă de sus să nu-⁠și părăsească obiceiul bun. A plâns amar, simțindu-⁠se ca Petru. Până în 1970 a slujit în biserică ca paracliser, epitrop și cântăreț.

Preotul

La începutul anilor 1970, la 3 ianuarie, a visat că mitropolitul Ioan îi dă Evanghelia și îi cere să citească cuvintele „Mergeți și învățați toate neamurile”, și îi spune că înainte de Sfântul Ioan îl va face preot. Visul s-⁠a împlinit peste câteva luni: la 3 iulie a fost hirotonit de mitropolitul Ioan al Sidirocastrului. Bucuria lui a ținut toată viața. Prețuia preoția mai presus de orice: „Dacă Dumnezeu mi-⁠ar fi spus să aleg între a fi rege sau preot, aș alege de o mie de ori preot”. Îi îndemna pe preoți să se roage neîncetat, să aibă la ei o mică Biblie, să-⁠i catehizeze pe credincioși cu dragoste și să se ferească de mândrie: „Smerenia face din oameni îngeri, iar mândria face din îngeri draci”. Despre soțiile preoților spunea că nu fac jumătate din preot, ci preotul întreg.

A slujit în mai multe parohii ale Mitropoliei Sidirocastrului, iubit de oameni oriunde mergea. La Sidirohori, în biserica Sfânta Chiriachi, s-⁠a născut cel de-⁠al patrulea copil; când acesta s-⁠a îmbolnăvit de leucemie acută, medicii i-⁠au dat trei luni de viață, dar, la rugăciunea tatălui, micul Filip a mai trăit până la șapte ani, mort la Kato Poria. Acolo a ridicat și a terminat biserica Sfintei Mari Mucenițe Irina. A mai slujit la Livadia, la Sfântul Dimitrie, și la Neochori, la Sfântul Gheorghe, unde a ridicat, cu ajutorul multor credincioși, biserica Sfinților Rafail, Nicolae și Irina, pe care îi numea „doctorii vremurilor noastre”. Aceasta a devenit loc de pelerinaj al Mitropoliei, iar mitropolitul Macarie al Sidirocastrului, la sfințirea ei, i-⁠a acordat titlul de duhovnic și protopop.

Sfârșitul

A adormit la 4 august 2009, la Neochori, ultima lui stație preoțească. Slab de multă vreme, a așteptat în pat chemarea Domnului, îndurând ultimele dureri cu răbdare; se ridica singur cât a putut. Preoții din Mitropolie au venit să-⁠i pregătească trupul și au văzut că Crucea lui mirosea frumos. Trupul a rămas cald până la înmormântare. A doua zi mitropolitul Macarie a slujit și a rostit cuvântul de înmormântare. A fost îngropat în spatele bisericii Sfinților Rafail, Nicolae și Irina, în locul pe care îl pregătise cu doi ani înainte. Părintele Eusebiu Vittis a spus ucenicului său: „Dacă l-⁠ai văzut pe Papa Ioan de la Neochori, ai văzut un sfânt”.