Ioan de Biclaro

Ioan de Biclaro a fost un episcop got catolic al Gironei, în Spania vizigotă, născut în jurul anului 540 și trecut la Domnul după anul 621. Biserica îl pomenește ca pe un mărturisitor al dreptei credințe, care a răbdat exilul pentru credința sa și a lăsat o cronică de seamă a vremii.

Tinerețea și studiile

După Sfântul Isidor al Sevillei, Ioan s-⁠a născut în Lusitania, în orașul Scallabis (azi Santarém, în Portugalia), din părinți goți. Nu se știe când și cum a trecut la credința catolică. Încă tânăr, a fost trimis la Constantinopol pentru studii și a rămas acolo mulți ani. Sursele nu se potrivesc în privința duratei: unele vorbesc de șapte ani, altele de șaptesprezece. Acolo a învățat limbile greacă și latină și a ajuns un om foarte cult, singurul got al secolului al VI-⁠lea despre care se știe că a scris cărți.

Exilul

Întors în Spania, în jurul anului 576, Ioan a intrat în conflict cu regele got Leovigild, care voia să unifice regatul în jurul arianismului. Potrivit lui Isidore, Ioan a refuzat să se alăture Bisericii ariene și a fost trimis în exil la Barcelona, unde a rămas zece ani. Istoricii de azi observă că unele izvoare ale vremii nu atestă o persecuție generală a catolicilor și că pricina exilului ar fi putut fi și îndelungata lui ședere la Constantinopol, care îl făcea bănuit de legături cu bizantinii. La Barcelona, după spusele izvoarelor, el a stat în fruntea comunității catolice locale, în dispută cu episcopul arian al cetății.

Mănăstirea și episcopia

După ce regele Recared I a lepădat arianismul și a făcut din credința catolică religia regatului, Ioan a fost chemat din exil, în jurul anului 589. A întemeiat la Biclar o mănăstire, pentru care a alcătuit o regulă de viață, astăzi pierdută. Locul exact al mănăstirii nu se știe, dar mulți cercetători o caută la Vallclara, în Catalonia, unde s-⁠au aflat rămășițele unei biserici din secolul al VI-⁠lea. Între 589 și 592 a fost ales episcop al Gironei. Ca episcop a semnat actele sinoadelor de la Zaragoza (592), Toledo (597) și Barcelona (599) și, după toate semnele, ale celui de la Egara (614).

Cronica

Din scrierile lui, pomenite de Isidor, a rămas doar Cronica, încheiată puțin după anul 590. Ea cuprinde anii 567 până la 590 și este socotită cea mai veche lucrare istorică a Spaniei din Evul Mediu timpuriu care s-⁠a păstrat întreagă. Ioan a prezentat laolaltă faptele Bisericii și pe cele lumești și a vorbit cu respect despre regii goți, atât ariani, cât și catolici. Cronica este cel mai bogat izvor despre domnia lui Leovigild și despre trecerea regelui Recared la credința catolică. Ea cuprinde și știri despre Bizanț și, între altele, două pomeniri ale neamurilor slave care pustiau Tracia și Iliricul. A fost tipărită întâia oară la Ingolstadt, în 1600.

Se crede că sfântul s-⁠a mutat la Domnul în Girona, în jurul anului 621. Numele lui rămâne legat de Cronica sa și de statornicia în credință.