Ioan de la Hurezi

Ioan a fost arhimandrit și primul egumen al Mănăstirii Hurezi, între 1692 și 1726, duhovnicul familiei lui Constantin Brâncoveanu. S-⁠a mutat la Domnul în vara anului 1726. Este pomenit în Patericul românesc și cinstit de credincioși, fără canonizare sinodală; izvoarele de care dispunem nu dau o zi de pomenire în afară de vara aceluia an.

Era din ținutul Argeșului. A intrat în Mănăstirea Negru Vodă din Câmpulung, s-⁠a călugărit și în scurt timp a ajuns preot și egumen, părinte duhovnicesc cunoscut al monahilor și al credincioșilor și bun iconom al casei lui Dumnezeu. Constantin Brâncoveanu, auzind de el, l-⁠a numit în 1692 egumen și ispravnic al ctitoriei sale de la Hurezi, care atunci se zidea. Patericul spune că a povățuit marea lavră timp de treizeci și trei de ani.

A condus mai întâi lucrările de zidire ale mănăstirii, între 1692 și 1697, apoi pictura, la care a fost zugrăvit și el alături de familia ctitoricească. A condus zidirea bolniței, în 1696, și a paraclisului din incintă, a ajutat la Schitul Sfântul Ștefan, ctitorit de Ștefan Brâncoveanu în 1698, și a ctitorit el însuși Schitul Sfinții Apostoli, în 1700, pe care l-⁠a închinat lavrei. A condus lucrările și la alte mănăstiri: Polovragi (1703), Surpatele (1706), paraclisul Coziei (1710) și altele. Călugărilor din bisericile zidite de el le cerea doar să-⁠l pomenească în rugăciune și, cel puțin o dată pe săptămână, joia, să facă Liturghie.

A fost cel mai apropiat sfetnic de taină și duhovnic al familiei domnitorului. După martiriul lui Constantin Brâncoveanu și al celor patru fii ai lui la Constantinopol, în 1714, a rămas singurul părinte și mângâietor, după Dumnezeu, al doamnei Marica, rămasă văduvă cu șapte copii. A murit în vara lui 1726 și a fost înmormântat de obște în biserica voievodală.