Ioan de la Raifa

Sfântul Cuvios Ioan de la Raifa, egumen al mănăstirii Raifa (veacul al VII-⁠lea), este pomenit în Sâmbăta Brânzei și în miercurea Săptămânii Luminate, în Soborul sfinților sinaiți, iar pagina Azbyka dă ca zi fixă 5 mai. Din culegerea Apoftegmele Părinților se știe că Ioan era din Cilicia, în Asia Mică, iar în „Livada duhovnicească” a lui Ioan Mosh se arată că a trăit la Raifa șaptezeci și șase de ani. În cuvintele lui, cuprinse în ambele culegeri, îi îndemna pe monahi să se depărteze de poftele trupești și să urmeze asprimea și liniștea monahilor dinaintea lor, ca locul nevoitorilor, curățit de ei de demoni, să nu devină loc al negustorilor.

„Livada duhovnicească” mai spune că Ioan a găsit la Raifa bătrâni care se hrăneau numai cu iarbă și curmale, și povestește o întâmplare care i-⁠a fost spusă de un monah din Chelii, pe când Ioan viețuia la mănăstirea Enaton (a Noua) lângă Alexandria. Odată, la Chelii a venit un monah care cerea îngăduința să se așeze în locul unde trăise înainte origenistul Evagrie. I s-⁠a răspuns că vrăjmașul neamului omenesc, care l-⁠a înșelat pe Evagrie, nu îngăduie nimănui să stea acolo, dar monahul a stăruit. După două săptămâni de la mutarea în acea chilie s-⁠a spus că s-⁠a spânzurat. În manuscrisul Sinait. gr. 451 această istorisire o spune chiar Ioan. Se socotește că Ioan de la Raifa a fost contemporan cu Cuviosul Ioan Scărarul († 649) și cel căruia i-⁠a fost adresată „Scara”.