Ioan din Ustiug

Sfântul Drept Ioan din Ustiug, numit mai înainte Buga sau Bagu, a fost tătar de neam și păgân, baschac trimis de Batu la Marele Ustiug ca să adune dările pentru vistieria hanului. Lacom și semeț, îi apăsa pe localnici cu biruri și îi chinuia. Într-⁠o zi a văzut-⁠o pe Maria, fiica unui cetățean cinstit, a luat-⁠o cu sila de țiitoare, nepăsând de lacrimile ei și de rugăminte și daruri ale părinților. Locuitorii Ustiugului, care răbdaseră până atunci jafurile lui, nu au mai putut îndura. Poporul s-⁠a tulburat și a început să spună că baschacul trebuie ucis, că la Rostov, Suzdal și Vladimir (era anul 1262) baschacii fuseseră uciși și că însuși marele cneaz Alexandru ar dori acest lucru. Ca să scape de primejdie, Buga, la sfatul Mariei, s-⁠a hotărât să primească Botezul și să intre cu ea în căsătorie creștină, și astfel a liniștit poporul. La Sfântul Botez a primit numele Ioan, după Sfântul Mucenic Ioan Ostașul.

Creștinul

Nu superioritatea creștinismului față de păgânătate, ci numai frica de moarte l-⁠a îndemnat pe baschac să primească Botezul. Dar soția lui, crescută în evlavie creștină, cu sfaturile, cu îndemnurile și mai ales cu pilda vieții ei curate i-⁠a atins curând inima și l-⁠a făcut să iubească credința rusă primită. Asculta cu înduioșare povestirile femeii iubite și, cu cât cunoștea mai bine dogmele și cerințele Ortodoxiei, cu atât i se alipea mai mult inima de ea. În curând a devenit un creștin pilduitor și a câștigat dragostea și respectul cetățenilor.

Biserica de pe deal

Într-⁠o zi, Ioan a ieșit la vânătoare cu șoimul. Obosit, a coborât de pe cal, s-⁠a întins să se odihnească și a adormit. În vis i s-⁠a arătat un bărbat minunat și maiestuos și i-⁠a zis: „Pe acest loc zidește o biserică în numele meu”. Ioan nu știa cine îi vorbește și nu îndrăznea să întrebe, iar bărbatul a adăugat: „Zidește biserica Nașterii lui Ioan Înainte-⁠Mergătorul”. Întors în grabă acasă, Ioan i-⁠a povestit soției visul și a întrebat-⁠o cine este Ioan Înainte-⁠Mergătorul. Maria i-⁠a lămurit, arătându-⁠i chipul de pe icoană, și l-⁠a îndemnat să împlinească degrabă porunca din vis. În scurt timp s-⁠a zidit biserica Nașterii lui Ioan Înainte-⁠Mergătorul, iar dealul, care se chema Șoimului, a început să se numească al lui Ion. Soții evlavioși au împodobit biserica bogat și au dăruit-⁠o cu cele trebuincioase slujbei.

La Ustiug se nevoia atunci Cuviosul Ciprian, căpetenia și întemeietorul mănăstirii Arhanghelului din Ustiug. Ioan îl iubea și îl cinstea, se minuna de ostenelile și răbdarea lui și se înduioșa de povestirile despre nevoințele lui, căci nu auzise nimic asemănător în patria sa. O înrâurire și mai binefăcătoare a avut asupra soților alt ales al lui Dumnezeu, Cuviosul Procopie, născut și crescut în creștinism, dar în afara Ortodoxiei, care, ca și Buga, primise credința sfântă la vârstă matură și care în Ustiug a purtat ani la rând nevoința nebuniei pentru Hristos, de bunăvoie. Intra adesea în casa lui Ioan și a Mariei și, lăsând pentru o vreme nebunia, vorbea cu ei din inimă, întărindu-⁠i în evlavie și bucurându-⁠se de credința și smerenia lor.

Adormirea

Soții Ioan și Maria, ducând viață înfrânată și curată, din putere în putere în viața duhovnicească, au câștigat dragostea și respectul tuturor și au lăsat în urma lor bună pomenire, primind încă din viață de la contemporani numele de drepți. Au adormit la bătrânețe, așa cum sunt zugrăviți pe icoane, și au fost îngropați la biserica orășenească a Înălțării. Mai târziu, când s-⁠a zidit o biserică nouă, locul mormântului lor a intrat în clădire, deasupra mormântului s-⁠a făcut o raclă și li s-⁠a făcut pomenire cu o slujbă alcătuită anume. După multe refaceri ale bisericii, singurul semn al locului lor de îngropare a rămas chipul lor, stând într-⁠o firidă sub fereastră, pe fața din afară a zidului. În vechile sinaxare scrise de mână, drepții Ioan și Maria sunt numiți începătorii vechiului Ustiug.

Biserica îl pomenește la 11 iulie, în zi mobilă, în Soborul sfinților din Vologda, împreună cu soția sa, Dreapta Maria.