Ioan Episcopul cel Minunat

Ioan a fost, după relatarea Patericului românesc, un episcop rus care s-⁠a nevoit ascuns în Munții Sihlei, în Neamț, între 1918 și aproximativ 1951. Patericul îl numește Sfântul Ioan Episcopul cel Minunat; mai este numit cetățeanul Munților Carpați. Este cinstit de credincioși, fără canonizare sinodală. Despre viața și sfârșitul lui nu există alte surse decât relatările monahilor adunate în Pateric; anul trecerii lui nu se cunoaște.

După Pateric, era de neam rus și a fost hirotonit episcop vicar al Mitropoliei Kievului pe la 1915. Când a început persecuția ateistă, în 1917-1918, a părăsit Kievul pe ascuns, în haine civile, și a trecut noaptea Nistrul pe o scândură, refugiindu-⁠se în România. A intrat ca frate începător la Schitul Crasna din Gorj, pe la 1920, spunând egumenului Dionisie Lungu că a rămas în țară din pricina războiului. A fost trimis să pască vitele. După trei ani, când starețul a vrut să-⁠l călugărească, a plecat în aceeași noapte și a ajuns în Munții Sihlei din Neamț, unde a devenit sihastru.

Nimeni nu a aflat unde trăia. Bătrânii spun că avea un bordei ascuns în pământ, în pădurea deasă dintre Schitul Sihla și Râpa lui Coroi, unde s-⁠au nevoit secole sihaștri, între ei și Sfânta Teodora de la Sihla. Un pădurar din Văratec îi ducea uneori cele de trebuință. Cel dintâi monah care l-⁠a cunoscut la Sihla ar fi fost protosinghelul Vasian Scripcă, duhovnicul lui timp de mulți ani. În 1931 l-⁠a întâlnit pe obcină Constantin, viitorul arhimandrit Cleopa Ilie, care păștea oile Sihăstriei, iar episcopul a trimis vorbă fratelui lui, Vasile, să se pregătească de drum lung; Vasile a murit după șase luni.

Între 1945 și 1946, protosinghelul Teodul Vărzaru l-⁠a întâlnit de trei ori în Poiana Trapezei, ca să-⁠i dea hârtie și cerneală, pe care episcopul le ceruse. Patericul redea cuvintele episcopului despre cele șapte trepte ale postului, ultima fiind hrana cu Sfintele Taine, la care spune că ajunsese. În primăvara lui 1951, fratele Ștefan Juncu l-⁠a văzut printre oile mănăstirii și i-⁠a vorbit episcopul, cerându-⁠i să nu spună. De atunci nu s-⁠a mai aflat nimic: nu se știe dacă s-⁠a întors în patrie, cum dorea, sau s-⁠a săvârșit în pădurile Sihlei.