Ioan Garus

Ioan Garus a fost schimonah din Bucovina, născut în 1833 și adormit în 1892 în pustia dintre Katunakia și Kerasia, pe Muntele Athos. Este cinstit de credincioși, fără canonizare sinodală.

Pe numele din lume Ilie Garus, s-⁠a născut într-⁠o familie de țărani din ținutul Cernăuților; tatăl era moldovean, mama ucraineancă. S-⁠a căsătorit și a avut două fiice. Îi plăcea să citească Psaltirea și era chemat adesea să o citească la morți. Rămas văduv, s-⁠a mutat în gubernia Kameneț-⁠Podolsk și a intrat împreună cu tatăl său în mănăstirea Schimbării la Față de lângă Bârșad, iar fiicele le-⁠a trimis la o mănăstire de maici din Volînia. După moartea tatălui a vrut să meargă la Athos, dar s-⁠a îmbolnăvit greu la Odesa și a făgăduit că, dacă se va vindeca, va merge la Athos, se va face monah și nu va mânca brânză, ouă, lapte, pește sau untdelemn. S-⁠a vindecat și a ajuns pe Sfântul Munte.

Voia să imite pe vechii pustnici și a căutat un povățuitor. Pe Kerasia, într-⁠o peșteră, trăia părintele Pahomie sârbul; Ilie a stăruit și a fost primit, iar mai târziu tuns în schimă cu numele Ioan, păstrându-⁠și postul până la moarte. A trăit șaisprezece ani cu starețul său, care a adormit lăsându-⁠i moștenire nevoința, pustnicia și postul. Căuta cea mai adâncă liniște, departe de oameni; a locuit în mai multe colibe pe Kerasia și de trei ori în pustia Noua Tebaida, unde a zidit patru colibe. Lua cu el biscuiți, topor, hârleț și un polog și dormea pe jos, ședând, pe un pled. Își făcea canonul pe metanii, câte două ore în rugăciunea minții, și veghea zilnic. Cei din jur ziceau că a avut multe vedenii duhovnicești; unii ucenici l-⁠au văzut luminat după Împărtășanie. La sfârșit s-⁠a retras în cea mai adâncă pustie dintre Katunakia și Kerasia, deasupra mării. A fost găsit aproape mort, iar duhovnicul n-⁠a ajuns la timp: a adormit la 11 noiembrie 1892 și a fost îngropat pe loc.