Ioan Krestiankin

Arhimandritul Ioan Krestiankin (în lume Ivan Mihailovici, 1910-2006) a fost un duhovnic și stareț al Mănăstirii Peșterilor din Pskov, unul dintre cei mai cinstiți bătrâni duhovnicești ai Bisericii Ortodoxe Ruse la sfârșitul secolului al XX-⁠lea și începutul celui următor. Este cinstit de credincioși, fără canonizare sinodală; din 2021 se strâng mărturii în vederea preamăririi lui.

Copilăria și anii de tinerețe

S-⁠a născut la 11 aprilie 1910, la Oriol, ca al optulea și ultimul copil al unei familii de orășeni. De mic a slujit în biserică: la șase ani era paraclisier, apoi ipodiacon pe lângă arhiepiscopul Serafim Ostroumov al Oriolului, ajuns mai târziu sfânt mucenic. La doisprezece ani a mărturisit episcopului Nicolae al Elețului dorința de a se face monah și a primit răspunsul că va trece mai întâi prin școală, muncă și preoție. După școală a urmat cursuri de contabilitate și a lucrat la Oriol, iar din 1932 la Moscova, ca prim contabil la o mică întreprindere, ceea ce îi lăsa răgaz să meargă la slujbe.

Preoția și temnița

În 1944 a devenit citeț la biserica Nașterii Domnului din Izmailovo, în ianuarie 1945 a fost hirotonit diacon de mitropolitul Nicolae Iarușevici, iar în octombrie același an a fost sfințit preot de patriarhul Alexei I. A predicat mult și a fost iubit de enoriași, dar organele sovietice îl socoteau nesigur, fiindcă refuzase să colaboreze. În paralel urma Academia Teologică din Moscova, iar lucrarea de licență i-⁠a fost închinată Sfântului Serafim de Sarov.

În aprilie 1950 a fost arestat pe baza denunțului unui coleg de slujire. A stat patru luni la Lubianka și în închisoarea Lefortovo, apoi la Butârki, în celulă cu infractori de drept comun. La 8 octombrie 1950 a fost condamnat la șapte ani pentru propagandă antisovietică și trimis în lagărul Kargopollag, din regiunea Arhanghelsk, unde a tăiat lemne, iar apoi a lucrat la contabilitate. În 1953 a fost mutat într-⁠o secție pentru invalizi lângă Kuibîșev. A fost eliberat mai devreme, la 15 februarie 1955, dar a fost reabilitat abia în 1989.

Slujirea în parohii și tunderea monahală

Nu i s-⁠a îngăduit să locuiască la Moscova, așa că a slujit mai întâi la catedrala Sfintei Treimi din Pskov. În 1957 a trebuit să plece și de acolo, iar apoi a slujit prin parohii rurale ale eparhiei Reazanului: Troița-⁠Pelenița, Letovo, Borețî, Nekrasovka și, din 1966, la biserica Sfântului Nicolae din Kasimov. Mutările dese, șase în zece ani, veneau din nemulțumirea autorităților față de un preot care predica bine și îngrijea cu rost bisericile în care slujea. La 10 iunie 1966 a primit tunderea în monahism, cu numele Ioan, din mâna starețului Serafim Romanțov din Glinsk, sfânt astăzi.

Starețul de la Pskov

În 1967 patriarhul Alexei I a semnat mutarea lui la Mănăstirea Adormirii Maicii Domnului din Pskov (Peșterile Pskovului), unde a viețuit până la moarte. A fost făcut egumen în 1970 și arhimandrit în 1973. Încă din primul an au început să vină la el credincioși din toată țara și din străinătate, după sfat și binecuvântare. După Liturghie primea oameni ore în șir, iar mulți mărturisesc că îi ținea minte numele și se ruga pentru ei. Când nu a mai putut primi pe toți, a răspuns la scrisori; o parte din corespondența lui a fost tipărită, ca și predicile și cartea „Experiență în așezarea spovedaniei”, care are la bază convorbiri ținute în prima săptămână a Postului Mare. Nu-⁠i plăcea să fie numit stareț și spunea că bătrânii duhovnicești sunt un dar al lui Dumnezeu pentru oameni. În 2001 a îndemnat credincioșii să nu se lase cuprinși de panică în legătură cu numărul de identificare fiscală.

Trecerea la Domnul și cinstirea

În 2005 a primit Ordinul Sfântului Serafim de Sarov, clasa I. A trecut la Domnul la 5 februarie 2006, în ziua pomenirii Soborului Noilor Mucenici și Mărturisitori ai Bisericii Ruse, la vârsta de nouăzeci și cinci de ani. A fost înmormântat în peșterile Mănăstirii Pskov, ca ceilalți monahi ai ei.

Credincioșii îl cinstesc ca predicator și duhovnic al întregii Rusii. La 7 februarie 2021, mitropolitul Tihon al Pskovului a anunțat că se adună mărturii pentru preamărirea lui, pe un site închinat memoriei sale. La 10 iunie 2021 a fost deschis la Oriol, în curtea bisericii Sfântului Nicolae unde a slujit în copilărie, primul monument ridicat părintelui în Rusia.