Ioan Lazul

Cuviosul Ioan Lazul (Ioan din Lazica) a fost un eunuc georgian, cubicular la curtea imperială, apoi monah și teolog al creștinismului vechi, în jurul veacului al V-⁠lea, una dintre figurile de seamă ale monahismului din Palestina. A fost îndrumătorul, tovarășul pe viață și, se poate, nașul lui Petru Ibirul. Izvoarele noastre nu dau data pomenirii lui și nu spun dacă a fost canonizat de vreo Biserică.

La naștere se numea Mitridate. S-⁠a născut în Lazica, parte a regatului Iberiei, pe vremea domniei lui Vahtang I Gorgasali. Mitridate a fost, cel mai probabil, eunuc și curtean la curtea împărătească romană. Și-⁠a schimbat numele după ce s-⁠a făcut monah. Ioan, îndemnat de pilda sfântului Pasarion al Palestinei, și ucenicul său Petru Ibirul, tot georgian, pe care l-⁠a întâlnit la Palatul cel Mare din Constantinopol, au hotărât să fugă la Ierusalim și să alcătuiască o mănăstire cu adăpost pentru pelerinii săraci, unde să se ocupe cu „neîncetata lăudare și închinare adusă lui Dumnezeu”. Au ales un loc nu departe de Turnul lui David. După „Viața lui Petru Ibirul”, „fericiții părinți Petru și Ioan s-⁠au dus într-⁠un loc pustiu lângă Iordan și au zidit acolo o mănăstire”. Când a izbucnit o ceartă cu un vecin pentru hotarul stăpânirii mănăstirii, cuvintele au ajuns la încăierare, iar vecinul l-⁠a lovit pe Ioan în față.

În 444 Ioan a părăsit Ierusalimul împreună cu Petru și s-⁠a dus la Gaza. Petru a ajuns în curând episcop. Ioan avea sănătate slabă și suferea de o boală de piele, iar fața îi era acoperită de bășici. Petru, îngrijorat, l-⁠a dus la Biserica Sfântului Mormânt. Petru și Ioan s-⁠au rugat toată noaptea „cu lacrimi amare și gemete”, iar în cele din urmă, în zori, fața lui Ioan s-⁠a vindecat cu totul „prin puterea dumnezeiască a sfintei cruci”.

Ioan a murit în 463 sau 465. A fost îngropat într-⁠o mănăstire georgiană din Ierusalim sau din pustia Iudeii, nu departe de Bir el-⁠Kut, unde s-⁠au găsit inscripții georgiene. După „Viața lui Petru Ibirul”, a fost îngropat în mănăstirea lui Petru dintre Gaza și Maiuma, unde i se făcea pomenirea în fiecare an. Petru a murit în 491 la Iamnia, iar ucenicii l-⁠au îngropat lângă Ioan Lazul.