Ioan Maxențiu

Ioan Maxențiu a fost un monah și teolog din Sciția Mică, Dobrogea de astăzi, născut pe la jumătatea secolului al V-⁠lea și trăitor până în veacul al VI-⁠lea. Patericul îl numește cel mai învățat dintre călugării sciți și îl socotește contemporan cu Dionisie cel Mic. Este cinstit de credincioși, fără canonizare sinodală; izvoarele de care dispunem nu dau o zi de pomenire.

S-⁠a călugărit și a studiat teologia în tinerețe la una din mănăstirile eparhiei Tomisului. A călătorit apoi prin mănăstiri din Răsărit și a locuit uneori în preajma Constantinopolului. A scris opt cărți, numite libelli, despre probleme hristologice și despre om, împotriva nestorianismului și a monofizismului lui Eutihie. Titlurile păstrate sunt Libellus fidei, Capitole doctrinare, Mărturisire de credință ortodoxă, Unirea Cuvântului lui Dumnezeu cu propriul Său trup, Răspuns contra acefalilor, Contra nestorienilor și Răspuns la scrisoarea Papei Hormisda.

Împreună cu alți patru monahi sciți, Petru, Ioan, Leonțiu și un al doilea Ioan, a alcătuit Epistola călugărilor sciți către episcopii africani. Scrisoarea susține formula teologică numită theopaschită, după care unul din Treime a pătimit cu trupul. În anul 519 călugării sciți au mers la Constantinopol și la Roma ca să ceară recunoașterea acestei învățături; Patericul arată că mitropolitul Paternus nu o primise ca ortodoxă.

După o viață de studiu, de asceză și de apărare a dreptei credințe într-⁠o epocă a dezbinărilor, Ioan Maxențiu s-⁠a mutat cu pace la Domnul.