Ioan Sihastrul de la Rașca

Ioan a fost ieroschimonah, ucenic al arhiepiscopului Ioan cel Sfânt de la Rașca, și sihastru timp de peste treizeci de ani pe valea Râșcuței, în secolele XVI-⁠XVII. Este pomenit în Patericul românesc și cinstit de credincioși, fără canonizare sinodală; izvoarele de care dispunem nu dau o zi de pomenire.

S-⁠a nevoit mai întâi în mănăstirea de metanie, cât timp a trăit marele său dascăl și părinte duhovnicesc. După trecerea acestuia din viață, dorind viață pustnicească, s-⁠a retras în munte, pe valea pârâului Râșcuța, și a sihăstrit acolo peste treizeci de ani. Chilia lui, de lemn și pământ, era într-⁠o poiană retrasă, la trei kilometri mai sus de mănăstire, numită până azi Poiana lui Ioan. Avea câțiva ucenici, un paraclis mic de rugăciune și o grădină de legume.

Patericul îl descrie ca un cunoscut lucrător al rugăciunii lui Iisus și mare rugător pentru neamul românesc. Spune că sporise atât de mult în asceză și în cugetarea celor dumnezeiești, încât în timpul rugăciunii fața i se lumina și cunoștea cele viitoare. Poiana a rămas loc de liniște pentru monahii de la Rașca; se crede că aici s-⁠a retras, de frica turcilor, și arhiepiscopul Ioan cu obștea lui, când era egumen la Rașca.

Ioan s-⁠a nevoit mult, a răbdat multe ispite și și-⁠a dat sufletul în brațele lui Hristos, fiind numărat între cuvioșii părinți.