Ioanichie

Ioanichie din Schitul Sfântul Pantelimon al Cutlumușului (†1909) a fost bătrân al singurei colibe din Sfântul Munte cu hramul Sfântului Ioanichie cel Mare, azi dărâmată, aflată sub coliba bătrânului Ioachim. Bătrânul Ioachim Cariotul († 1988) povestea că era foarte aspru în viața lui și a obștii. Trăiau foarte sărac, lipsiți, ascetic și smerit. Venise la schitul Cutlumușian al Sfântului Pantelimon foarte tânăr și se spune că s-⁠ar fi întâlnit cu cuviosul Nicodim Aghioritul († 1809), care venea adesea în schit să vorbească cu ieromonahul Chiril Kastanofilis († 1835), bătrânul cuviosului mucenic Gherasim († 1812), care îi copia cărțile insuflate de Dumnezeu, căci Nicodim avea scris urât.

Bătrânul Ioanichie avea șase ucenici, dar numai două chilioare. Într-⁠una odihnea bătrânul, destul de vârstnic, iar în cealaltă ucenicii câte cinci zile pe rând; în celelalte zile se odihneau în strănile bisericii. Era înzestrat cu darul înainte-⁠vederii: fără să-⁠i spui numele, te chema firesc și îți descoperea tainele inimii. A adormit la vârsta de o sută douăzeci de ani. Ultimul lui ucenic a fost bătrânul Iosif Ciprianul († 1992), care a stat în coliba Sfântului Ioanichie până în 1965, apoi s-⁠a mutat la coliba Sfântului Nicolae. Citea numai trei cărți care îi plăceau mult: Evanghelia, Apostolul și Psaltirea, pe care o numea cea mai frumoasă carte din lume. L-⁠a imitat pe bătrânul său și a adormit la o sută șase ani. Este cinstit de credincioși, fără canonizare sinodală.