Ioasaf de la Putna

Ioasaf a fost arhimandrit și cel dintâi egumen al Mănăstirii Putna, ctitoria lui Ștefan cel Mare, din 1470 până în 1476. S-⁠a mutat la Domnul la 19 octombrie 1484. Este pomenit în Patericul românesc și cinstit de credincioși, fără canonizare sinodală.

A primit tunderea monahală la Mănăstirea Neamț și s-⁠a format duhovnicește lângă cei mai aleși părinți ai lavrei. A învățat acolo greaca, slavona și copierea de cărți, de la ucenicii lui Gavriil Uric. În 1440 a fost hirotonit preot și a ajuns duhovnic iscusit. Pentru sfințenia vieții a fost ales egumen al Neamțului, unde obștea a trecut de două sute de monahi, dintre care peste treizeci erau dascăli, psalți, caligrafi și duhovnici.

Auzind de nevoința lui, Ștefan cel Mare l-⁠a chemat în 1468, cu binecuvântarea mitropolitului Teoctist, să fie egumen la Putna, ctitoria care se zidea atunci. Ioasaf a venit cu vreo douăzeci și cinci de monahi aleși, între ei ieromonahi, duhovnici și caligrafi. Mănăstirea a fost sfințită la 3 septembrie 1470, în prezența voievodului și a zeci de mii de oameni.

De atunci a fost sfetnic de taină al domnului și părinte duhovnicesc al Putnei. În scurtă vreme a format o obștea cu peste șaizeci de monahi, cu slujbele și rânduiala după modelul Neamțului. Datoria lor era să laude neîncetat pe Hristos și să se roage pentru țară și pentru domn, iar în timpul liber să copieze cărți. La porunca lui Ștefan a întemeiat o școală de caligrafi pe măsura celei de la Neamț, o școală de dascăli și cateheți pentru poporul de rând și o școală de muzică bisericească. De aici au ieșit egumeni și ierarhi, precum și dascăli și protopsalți cunoscuți până la Constantinopol.

În 1476 s-⁠a retras din egumenie și a primit schima mare cu numele Iosif, iar la 19 octombrie 1484 s-⁠a mutat cu pace la Domnul.