Iona Bălășescu de la Kavsokalivia

Iona Bălășescu, născut în 1885 la Băilești, în Gorj, a fost schimonah român la Muntele Athos, timp de cincizeci și doi de ani, sihastru la Kavsokalivia și traducător al Hristoitiei. A adormit în vara anului 1955. Este pomenit în Patericul românesc după mărturiile ucenicilor săi și cinstit de credincioși, fără canonizare sinodală; izvoarele de care dispunem nu dau o zi de pomenire.

După o școală de meserii a plecat la optsprezece ani la Sfântul Munte să slujească lui Hristos. Anii de ucenicie i-⁠a petrecut la chilia românească Colciu, unde a primit tunderea monahală și a învățat nevoința duhovnicească de la cei mai aleși duhovnici români. A mai sihăstrit trei ani la o altă chilie românească, lângă Mănăstirea Pantocrator. În 1911 s-⁠a așezat definitiv la Schitul Sfântului Vasile din Sihăstria Kavsokalivia, în sud-⁠estul Athosului, unde trăiau monahii cei mai iubitori de liniște și osteneală, între ei mulți sihaști români. Ei trăiau din munca mâinilor și din mila mănăstirilor de obște. Hrana o aduceau cu barca, din pricina locului pustiu și stâncos, iar apa o strângeau iarna din ploi.

Iona a rămas acolo mai bine de patruzeci de ani, la o chilie românească mică, cu hramul Sfântului Macarie. A primit schima mare și a adunat patru ucenici, toți cu numele Macarie, cu care s-⁠a nevoit în rugăciune neadormită, priveghere și bucurii ale Duhului. Mai târziu, învățând bine greaca, a dorit să îmbogățească literatura patristică românească cu câteva scrieri ale Părinților. Cea mai importantă traducere a lui este Hristoitia, tipărită la București în 1937, singura care a ajuns la tipar. Patericul o socotește un tratat de morală practică ortodoxă care povățuiește și azi multe suflete.

A trăit la Athos cincizeci și doi de ani, în sărăcie, smerenie, post și rugăciune neîncetată. În vara lui 1955 și-⁠a sărutat cei patru ucenici și a adormit cu pace. Osemintele lui se odihnesc la Schitul Sfântul Vasile, lângă țărmul Mării Egee.