Iosif Crăciun de la Neamț

Iosif Crăciun, născut în 1864 la Gârcina, în Neamț, a fost protosinghel, sihastru, duhovnic și cunoscut ca exorcist, la Mănăstirea Neamț, numit Pustnicul de la Icoana. A adormit în primăvara anului 1944. Este pomenit în Patericul românesc și cinstit de credincioși, fără canonizare sinodală; izvoarele de care dispunem nu dau o zi de pomenire.

În tinerețe a fost căsătorit. După moartea soției, în 1911, cu sfatul vestitului pelerin Gheorghe Lazăr, al cărui ucenic era, a intrat în obștea Neamțului. După doi ani a primit schima și s-⁠a nevoit câțiva ani la Schitul Vovidenia. Apoi, cu binecuvântarea starețului, s-⁠a retras în pădurile de lângă Schitul Icoana, unde a trăit aproape zece ani în pustie, singur cu Dumnezeu, răbdând ispite de la diavoli, de la trup și de la oameni. Cea mai mare nevoință a lui era postul îndelungat, unit cu privegherea și citirea Psaltirii. Patericul spune că prin răbdare și smerenie a primit darul izgonirii duhurilor rele din oameni, așa că la chilia lui veneau epileptici și bolnavi lipsiți de mângâiere, pe care îi primea cu dragoste.

Felul lui de a se ruga pentru bolnavi era acesta: îi trimitea mai întâi în mănăstire să se spovedească și să li se facă Sfântul Maslu, apoi bolnavul se întorcea la chilia din pădure și era pus la post și rugăciune trei zile și trei nopți, cu rudele lui și cu sihastrul însuși, citind la Psaltire zi și noapte. A treia zi mulți se vindecau; cei ce nu se vindecau repetau nevoința. Pentru acestea și pentru sfaturile sale era cunoscut în tot centrul Moldovei, cu numele de Pustnicul de la Icoana.

În 1926 a fost chemat în obște și după doi ani a fost hirotonit diacon și preot. A devenit cel mai căutat duhovnic și exorcist al Neamțului, între 1928 și 1944. Zilnic veneau la chilia lui țărani și orășeni, sănătoși și bolnavi, tineri și bătrâni, monahi și mireni, săraci și bogați. Deși era aspru la canon, toți voiau să se spovedească la el. Pentru primirea bolnavilor avea o casă dată de mănăstire, în afara incintei, o adevărată bolniță, unde stătea în mijlocul lor zi și noapte, cu crucea în mână și epitrahilul pe piept. Mijloacele de vindecare erau aceleași pentru toți: rugăciune multă, spovedanie, Sfântul Maslu, molitfele Sfântului Vasile, Sfânta Împărtășanie și neapărat trei zile de post. A mai avut nevoința rugăciunii lui Iisus și milostenia față de cei lipsiți. În primăvara lui 1944 s-⁠a mutat la cele cerești, fiind pomenit până azi de mulți fii duhovnicești.